Festival - Silvestru Lungoci - 2014 (24)

*

COMUNICAT  DE  PRESĂ

*

Laureații

*

Festivalului–concurs interjudeţean de interpretare a folclorului muzical – instrumente aerofone

*

„SILVESTRU LUNGOCI”

*

ediţia a XX-a, 29 iunie 2014 – Horodnic de Jos

 *

Festivalul – concurs interjudeţean de interpretare a folclorului muzical – instrumente aerofone – „SILVESTRU LUNGOCI” – ediţia a XX-a, organizat sub egida Consiliului Judeţean Suceava, a Centrului Cultural “Bucovina”, Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, a Primăriei şi  Căminului cultural Horodnic de Jos, a reunit poliinstrumentiști, monoinstrumentiști , ansambluri și grupuri folclorice într-un spectacol de excepție.

*

Devenit deja tradiție, festivalul îl  omagiază pe marele artist instrumentist Silvestru Lungoci, dar și tradiția folclorului muzical din Bucovina, promovând autenticul din vatra folclorică a Rădăuților. Este singurul festival din județul Suceava care vizează atât instrumentele aerofone tradiționale (fluieraș, fluier mare, cimpoi, caval, nai, tilincă, etc.), cât și instrumentele aerofone moderne (clarinet, trompetă).

*

Juriul celei de-a XX-a ediții a Festivalului alcătuit din dr. Constanța Cristescu, etnomuzicolog, consultant artistic la Centrul Cultural “Bucovina”, prof. Oana Maria Botezat, consultant artistic la CCPCT- Centrul Cultural “Bucovina”, prof. Petre Horvat, consultant artistic la CCPCT- Centrul Cultural “Bucovina”, a premiat, pe secțiuni, următorii concurenți:

*

Secțiunea poliinstrumentiști :- copii – Premiul I – Boloca Tudorel din Pârteștii de Sus, Premiul II – Grămadă Robert din Zaharești; maturi – Premiul I – Fărtăiș Gheorghe din Zaharești, Premiul II – Vicovan Ion din Volovăț.

*

Secțiunea monoinstrumentiști : copii – Premiul I – Roba Vlăduț din Suceava și Hurjui Gabriel din Gălănești, Premiul II – Iavorenciuc Cosmin și Zugun Claudiu din Cândești, jud. Botoșani, Premiul III – Roba Carmen din Suceava, Cenușă Florin din Putna și Patenschi Cosmin din Cândești, jud. Botoșani; maturi –  Premiul I – Ciurlă Marcel din Rădăuți și Hurjui Sorin din Gălănești, Premiul II – Colban Gheorghe din Rădăuți și Cenușă Virgil din Putna, Premiul III – Gramadă Aurel din Cândești, jud. Botoșani, Moțoc Petru din Bădeuți și Boghian Ioan din Suceava.

*

Acompaniamentul a fost asigurat de către Ansamblul “Bucovina”  al Școlii de Artă “Ion Irimescu” dirijor profesor Petre Oloieru, care împreună cu alți invitați : Doina Petroaie, Gabriela Teișanu, Dănuț Onoiu, prof. dans Laura Haidău, foști elevi, soliști instrumentiști și vocali, au susținut un recital cu cântece și dansuri din zona Moldovei dar și din alte zone ale țării.  Coordonatorul evenimentului a fost domnul director al Școlii de Artă –  Ion Băițan.

*

Alături de aceștia au mai evoluat și  Ansamblul “ Fiii Putnei”, coordonatori prof. Ghiță Sbiera și prof. Bogdan Negrea, precum și Grupul folcloric “ Brădetul” din Horodnic de Jos, instructor prof. Ghiță Sbiera. Prezentatorul  ediției din acest an a fost prof. Paula Tamara Ciobâcă.

*

Fotografii:

Dr. Constanţa Cristescu

*

Text:

Maria Cristina Galațanu

Secretar PR

Centrul Cultural “Bucovina”

Share This

Share This

Share this post with your friends!