În Sala de Arte „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava s-a deschis vineri, 26 mai, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului-concurs de literatură „Rezonanţe udeştene”, manifestare organizată de Consiliul Judeţean Suceava – prin Centrul Cultural „Bucovina”, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, „Crai Nou” Suceava, Inspectoratul Şcolar Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Primăria comunei Udeşti, Asociaţia Culturală „Mircea Motrici”, Centrul Cultural „Unirea sub Oadeci” Udeşti şi Biblioteca Comunală „Constantin Ştefuriuc” Udeşti.Festivalul-concurs, care îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul creatorilor din literatura contemporană, se desfăşoară pe trei secţiuni: Poezie, Proză scurtă şi Reportaj literar. La ediția din acest an s-au înscris un număr de 77 de concurenți, din care 49 la secțiunea Poezie, 23 la secțiunea Proză scurtă și 5 la secțiunea Reportaj literar.Juriul este alcătuit din scriitorii Mircea A. Diaconu – președinte, membri fiind Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Liviu Dorin Clement și Carmen Veronica Steiciuc.Premiile pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs vor fi acordate sâmbătă, 27 mai, la manifestările care se vor desfășura la Udești.La evenimentul de deschidere au fost lansate/prezentate volumele „Noaptea părului liber” (Editura Aius, 2017) – autoare Maria Dinu, „Centenar Dada. Caietele Simpozionului ” (Editura Aius, 2017) – editori Petrișor Militaru & Luiza Mitu, „Poetici ale sinelui” (Editura Eikon, 2017) – autor Alexandru Ovidiu Vintilă, „Roata de circ” (Editura Ateneul Scriitorilor, 2016) – autoare Viorica Petrovici, și „Trasee de reporter”, vol. I (Editura Mușatinii, 2017), de Mircea Motrici – „o carte miraculoasă”, așa cum a prezentat-o criticul și istoricul literar Nicolae Cârlan, care a vorbit despre autorul de la trecerea căruia în veșnicie se împlinesc zece ani, „jurnalistul-poet”, strănepot în descendență maternă al scriitorului Eusebiu Camilar.
Deschiderea celei de-a XXII-a ediții a Festivalului-concurs de literatură „Rezonanţe udeştene”
May 26, 2017 | Noutati | 0 comments