Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava organizează la Câmpulung Moldovenesc, în intervalul 28 – 30 iulie a.c., cu prilejul desfășurării celei de-a XXVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, un Târg de Meșteri Populari.
Meșterii care-și vor etala produsele la târgul organizat în fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Câmpulung Moldovenesc sunt:
Vera Andronic (Mănăstirea Humorului) – industrie casnică textilă, Florin Bejinari (Rădăuți) – ouă pictate, Constantin Bâtă (Sihăstria Rarău) – obiecte bisericești, Nucu Bența (Fălticeni) – prelucrarea lemnului, Elena Buhalo (Paltinu) – încondeierea ouălor, Mirabela Busuioc (Gura Humorului) – măști populare, Constantin Ciubotărița (Joldești, Botoșani) – prelucrarea pieilor, Aurelia Ciuvercă (Paltinu) – încondeierea ouălor, Aurica Cornea (Vicovu de Sus) – port popular, Florin Cramariuc (Suceava) – prelucrarea lemnului, Lucica Cristea (Coșna) – încondeierea ouălor, alimentație tradițională, Veronica Dobresenciuc (Suceava) – podoabe, Maria Galan (Rădăuți) – port popular, Ovidiu Galan (Rădăuți) – icoane, Anca Galan (Rădăuți) – icoane, Cristian Gavriliu (Suceava) – prelucrarea pieilor, Iordan Gușatu (Băbeni, Vâlcea) – prelucrarea lemnului, Adriana Hojbotă (Mănăstirea Humorului) – industrie casnică textilă, Ioan Hojbotă (Gura Humorului) – prelucrarea pieilor, Eusebiu Iacinschi (Botoșani) – olărit, Gheorghe Lucaciu (Șcheia) – port popular și măști populare, Stela Lucaciu (Șcheia) – industrie casnică textilă, Constantin Martin (Dorohoi, Botoșani) – miniaturi tradiționale, Celica Nistor (Suceava) – încondeierea ouălor, Doina Olenici (Horodnic de Jos) – jucării tradiționale, Dorin Paicu (Drăgoiești) – cojocărit, Violeta Palaghiciuc (Moldovița) – încondeierea ouălor, Dumitru Pașcaniuc (Marginea) – olărit, Szasz Balazs (Corund, Harghita) – olărit, Liviu Săhlean (Frasin) – prelucrarea lemnului și a pieilor, Verginica Săhlean (Frasin) – industrie casnică textilă, Maria Zinici (Rădăuți) – încondeierea ouălor, Gheorghe Zofotă (Gura Humorului) – prelucrarea osului, obiecte vânătorești, Niculai Zaharia (Ostra) – cojocărit și Daniela Zaharia (Ostra) – cojocărit.