*
*
Cu vreo câţiva ani în urmă, folosindu-mă de partiturile cântecelor lui Ciprian Porumbescu şi de pagini din jurnal, însumasem vreo 37 de poezii, pe care le-am publicat, în ediţie bilingvă, drept operă poetică a lui Ciprian Porumbescu. Nici eu nu ştiam, pe atunci, că Porumbescu îşi încercase şansa şi ca poet, scriind texte premeditate drept poezie, precum “La vioara mea”, poem publicat, în 1875, de “Familia”, drept debut literar al tânărului bucovinean. Reproducând, în fotocopie şi în transcripţie modernă, pagina debutului poeticesc al muzicianului de la Stupca, ştiu că am nimerit pe urmele unui “Ciprian Porumbescu, necunoscut” – ca să parafrazez o celebră făcătură editorială a zilelor noastre – urme pe care am de gând să păşesc până la capăt. Căci, vorba lui Ciprian, trebuie să punem, din când în când, un pahar cu vin şi pentru el. Cu vin, nu cu trascăuri culturnice contrafăcute.
*
*
*
La vioara mea
*
Când a sorţii crudă lovire
Inima-mi sfâşie fără cruţat
Şi al meu suflet, plin de zdrobire,
Făr’ de speranţei e închinat,
*
Ah, atunci tu, voce zeiască,
Unica limbă a lăuntrului meu,
Tu, iubită, scumpă vioară,
Vii de mă mângâi cu sunetul tău.
*
Ţie suferinţele mele,
Ţie durerile-mi mărturisesc
Şi-n surâsul corzilor tale
Aflu balsamul ce-l caut, ce-l doresc,
*
Iar când, după-o ceaţă de jale,
Se-nseninează în inima mea,
Cui să-i spun, atunci, că-s ferice?
Ah, numai ţie, consoţia mea!
*
Tu-n dureri îmi eşti mângâiere,
Tu-n ferice cu mine petreci;
Fii cu mine şi după moarte,
Fii dar cu mine până în veci!
*
C. GOLEMBIOVSCHI
(Familia, Anul XI, 1875, nr. 14 din 6/18 aprilie, p. 158)
*
