Portul popular ucrainean în Bucovina

Portul popular al rutencelor

Româncele şi rutencele, moştenitoare comune ale straiului rural european din vremurile vechi ale omenirii, convieţuind în acelaşi spaţiu geografic, istoric şi cultural, au un port asemănător, împodobit cu motive comune, dar format cam din aceleaşi piese, în baza aceleiaşi tehnologii rurale.

„Femeile poartă o lungă cămeşă de cânepă, mai rar de bumbăcel, care ajunge până la căputa piciorului şi care, pentru Dumineci şi săr­bători, este cusută, la piept şi mâneci, cu flori de lână. Ea, câteodată, este cusută cu pui şi pe la poale.

*

Fete în găteală de sărbătoare de pe şesul Prutului

*

Partea de jos a corpului şi-o acoperă femeile cu o catrinţă, numită „horbotka”, ţesută de dânsele în diferite culori, mai mult sau mai puţin intensive.

Rutencele din părţile Nistrului, însă, poartă zadii, ţesute cu dungile de-a curmezişul[1] (aidoma celor maramureşene, cu negru şi portocaliu – n.n.), pe când catrinţele din o bucată sunt cu dungile în jos.

Fată din districtul Coţmanului

Mijlocul şi-l încing cu un brâu colorat de lână, care strânge şi catrinţa la trup.

Şi fetele poartă catrinţa, însă, în duminici şi sărbători, zadie roş-albastră, căreia îi zic „fota”, sau o fustă largă, cu piepţi, din materie de lână, intensiv roşie, cu fiori, care se cumpără prin dughenele din târg şi, apoi, se coasă acasă. În unele părţi, mai ales pe şesul Prutului, atârnă, de la şoldurile fetelor, în jos, câte un tulpan intensiv colorat.

Apoi femeile poartă pieptar, cojoc şi suman, ca şi bărbaţii, şi ciubote negre, roşii sau galbene, sau papuci. Ele îşi acoperă capul, acasă, cu un fes roşu, fără canaf, sau se acoperă, peste părul pieptănat în două cozi şi aşezat pe creştet în forma unui colac, a cărui parte
deşartă se împle cu petece sau buci, cu o basma roşie de aţă sau de bumbac. Frizura amintită se numeşte „kerpa”.

Ieşind femeile în sat, se îmbrobodesc cu un lung ştergar alb de bumbac, numit „ruşnek” (mâneştergură).

În părţile Prutului, este obicei că femeile tinere încing cârpa, destul de înaltă, peste ştergar, cu o basma roşie de mătase, ale cărei capete cad pe spate. Se observă că schimburile Rutenilor sunt destul de albe şi curate, deşi femeile lor săpunul nu-1 prea folosesc.

O familie ruteană

Femeile şi fetele îşi împletesc, la coada părului, mulţime de cordele colorate, care flutură, pe spate, în jos.

Fetele umblă, de regulă, cu capul gol sau îl învelesc, mai ales iarna, cu o basma de lână, cumpărată în oraş, care, cât posibil, trebuie să fie roşie.

Pentru joc, îşi pun pe cap un fel de cilindru, înfrumuseţat cu mărgele colorate, adică cu ghiordane, şi la margi­nile de sus ale amintitului ornament, o împrejurătură de pene de păun. Această găteală o poartă numai fata cea mare, de la 16 ani, în sus, şi ea se numeşte „koda” sau „gheordan”. Ca semn de doliu, se poartă părul capului despletit.

La gât, poartă fete şi femei mulţime de mărgele colorate de sticlă, corale roşii şi o împletitură de mărgele mărunte, colorate, nu­mită „pletkenka”, şi, în unele locuri, salbe de monede de plumb sau şi de argint. Aşa o salbă se numeşte „salba” sau „zgarda”.

La urechi, se poartă cercei de bacfon mari, în felurite forme.

Fetele căzute, care au avut un copil, n-au voie să umble cu capul gol sau să-şi puie „gheordan” sau „koda” pe cap, ci ele umblă, întot­deauna, cu basma pe cap, care i-o pune moaşa pe cap, imediat după naşterea copilului. Unei astfel de fete căzute îi zic „pakrişka” (acoperită)”[2].

„Îmbrăcămintea bărbaţilor, la Ruteni”

Aparent în mod surprinzător, primul guvernator militar al Bucovinei, Gabriel Spleny von Mihaldy, susţinea, în 1774, în defavoarea românilor, dar confirmând în mod indirect asemănările dintre portul românilor şi al ucrainenilor din noua provincie imperială, că, în ceea ce „priveşte îmbrăcămintea, cea a rusnacilor este ceva mai drăgălaşă”[1].

Ruteni din lunca Prutului

„Îmbrăcămintea bărbaţilor, la Ruteni, se compune dintr-o cămeşă de cânepă sau bumbac, „sorocika”, izmene din asemenea ma­terie, „porkineţi”, un brâu îngust sau mai lat, de lână, „poias”; o seamă poartă numai o cureluşă de piele, bătută cu bumbi galbeni, „pasok”; cioareci albi sau negri de lână, „haci”, pieptarul lung, cusut cu flori şi înzestrat cu primuri de pielicele de dihor sau de miel negru, numit „keptar”, cojocul lung, cu mâneci, „kojuch”, sumanul negru sau şi negru-sur de lână, „sardak”, ciubotele negre, „ciobote”, opincile, „postole”, cuşma de miel, câteodată cu un fund de catifea neagră, „kucima”, şi pălăria din paie, „kapeliuch”, care şi-o împleteşte fiecare din paie de secară.

Ruteni în îmbrăcăminte de iarnă

Forma pălăriei, aproape în fiecare sat, este alta. Într-unele părţi dintre Nistru şi Prut, se poartă, iarna, un fel de copuză de postav albastru, blănită cu blană de oaie şi încunjurată, pe la margini, cu cozi de vulpe, care, se numeşte „kăpuza”.

Soţi ruteni de pe valea Prutului

Ruteanul poartă, la brâu, o pungă de meşină, cu baiere, şi sub pieptar, arceşte, o trăistuţă ţesută din lână, în culori şi cu două canafuri, care ies la iveală, pe sub pieptar.

Flăcăii poartă flori şi pene de păun şi răţoi la pălăria de paie, care este încunjurată, în loc de cordea, cu un ghiordan de mărgele felurit colorate…

Bărbaţii se rad pe faţă şi poartă numai musteţe, pe care le scurtează ceva, tunzându-le. Părul capului nu se tunde, ci pletele unse cu unt se poartă pe spate, dar cel de la creştet se piaptănă spre frunte, unde este aşa retezat, că ajunge numai până la mijlocul frunţii. Părul de la ceafă, însă, se rade cu briciul. Fiecare bărbat ştie să se radă singur, dacă are brici, dacă nu, apoi merge, Sâmbăta, seara, la vecin, care îl bărbiereşte.

Familie de ruteni

Rutenii cari au îndurat, pe timpul boierescului, „panşcina”, multe împilări, îşi aduc cu jale aminte de acele timpuri triste, în poeziile lor, care se şi cântă cu multă melancolie. Ei mai au cântece de dra­goste, religioase şi felurite altele, improvizate pe timpul jocului”[2].

*

*

Alte mărturii iconografice

Două fotografii din anul 1876, una din Coţmani (colecţia Dimitrie Dan), cealaltă de la Pojorâta (colecţia Vasile Ursache), prezintă câte o pereche de miri ruteni şi români, diferenţele de ornamentaţie a portului sărbătoresc, reliefate, pentru prima dată, de Spleny, întâiul guvernator al Bucovinei, fiind surprinzătoare pentru vremurile noastre:

*

Miri ruteni dintre Prut şi Siret 

Miri români din Pojorâta, în 1876

*

Portul ucrainean din Bucovina nu avea, deci, nimic în comun cu falsurile rusofone, promovate de “artiştii” amatori din satele judeţului Suceava cu populaţie şi ucraineană. Nici dansurile de odinioară ale ucrainenilor nu semănau cu circăismele coregrafice ale “ansamblurilor” (NE)ucraine din zona siretului:

*

*

*

Mai există şi alte mărturisiri iconografice despre portul ucrainean şi despre obiceiurile lor (inclusiv “Cerbul”), dar le redăm, în galeria iconografică ataşată, fără comentarii, deocamdată, deşi opinăm că noi, românii şi, mai ales, cei implicaţi în slujirea culturii tradiţionale, avem datoria şi responsabilitatea de a-i ajuta pe prietenii noştri ucraineni să-şi redescopere rădăcinile şi să-şi poarte prin lume identitatea reală, cu justificată mândrie.

---

[1] SPLENY VON MIHALDY, Descrierea districtului Bucovina, p. 203

[2] DAN, DIMITRIE, Rutenii din Bucovina / Schiţă etnografică, pp. 10, 13