Până ce vom trece, cu disciplinată abnegaţie, la prezentarea noutăţilor zilelor culturale bucovinene, debutăm rubrica, în mod destul de surprinzător, cu altfel de noutăţi, adică doar cu ceea ce nu (prea?) ştiam majoritatea dintre noi:

 

Aforismele lui Pindar

 

Poet elin foarte vechi, care a scris, în dialectul doric, texte care urmau să fie cântate, ode şi imne, Pindar a trăit între anii 518-438 înainte de Cristos. Deşi adept al lirismului coral, Pindar a lăsat posterităţii şi numeroase mărturii despre epoca sa, dar şi aforisme profunde, precum cele pe care le-am aflat în „Nemeene”:

¤ „Cuvântul trăieşte vreme şi mai îndelungată decât faptele”.

¤ „Tăcerea este adesea cea mai înţeleaptă cale de cunoaştere a omului”.
¤ „Începuturile zeii le-au ctitorit”.
¤ „Oameni şi zei – un singur neam; căci dintr-o singură mamă ne tragem răsuflarea”.

 

Ce înseamnă Zeus?

 

Răspunsul ni-l dă, desigur, cel numit de Cicero „părintele istoriei”, Herodot (485-425 î.e.n.), în Cartea întâi a operei sale „Logoi” (Istorii), capitolul treizeci şi unu. Grecii, adepţi ai personificărilor şi ai relaţionărilor cu personajele imaginate, l-au importat pe Zeus de la perşi, care înţelegeau „sub numele de Diaus toată roata cerului”.
Vechii teologi români, care îi citeau pe scriitorii antici în limbile în care aceştia şi-au scris opera, nu au tradus numele Dumnezeu drept „domn al zeilor”, cum se mai întâmplă astăzi, ci „Stăpânul Cerurilor”, o traducere mult mai apropiată de cea încetăţenită de Iisus Hristos, „Tatăl Ceresc” (Anu Yahve).

 

Pedeapsa cu moartea pentru alterarea portului

 

Un martor ocazional al istoriei noastre, călătorul străin Anton Verancsics (1504-1543), care ne-a lăsat moştenire o „Descriere a Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti”, povesteşte că, în vremea sa, „moldovenii ţin morţiş la portul lor şi acela dintre ei care ar adopta de la turci sau de la orice alt neam vreo parte a portului sau a armelor sau orice alt lucru de acest fel e pedepsit cu moartea”.

Cel mai vechi element al portului: opinca

 

Cel mai vechi element al portului popular european de mers la muncă (nu la joc!), la care celelalte neamuri europene aveau să renunţe după ce moş-strămoşul tuturor, Pelasg, i-a învăţat pe oameni să coasă pieile ca să-şi facă îmbrăcăminte, a fost opinca, adică, aşa cum o descriu călătorii străini prin Ţările Române, „o bucată de piele, legată de picior”.
Şi, pentru că veni vorba de Pelasg, protopărintele „rasei nordice”, trebuie să menţionăm că tot el i-a învăţat pe contemporanii săi cum să-şi construiască bordeie.

 

Herodot, despre „valul lui Traian”

 

Ceea ce noi numim, respectând tradiţia, ca fiind „valul lui Traian” este, de fapt, „hotarul” trasat de Rhamses al II-lea pe cuprinsul european. În Cartea a doua, capitolul III, a „Istoriilor” sale, Herodot, comparându-l pe Darius cu unltimul Ossiris (Sesostris, în greacă), spune: „Săvârşind întruna asemenea fapte, străbătea continentul, până când, trecând din Asia în Europa, îi supuse şi pe sciţi, şi pe traci. La aceste popoare cred eu că se află hotarul cel mai îndepărtat, până unde a ajuns oastea egipteană, căci numai în ţinuturile acestea se mai întâlnesc stele înălţate de egipteni, iar mai departe urma lor nu se mai vede”.
În folclorul românesc, valul respectiv mai este numit şi al lui Ostrea-Novac Jidovul, deci al „Uriaşului” Ossiris.

 

Primul primar al istoriei

 

Primul primar pe care îl menţionează istoria pare să fi fost şi cel mai vrednic, din moment ce strategia lui urbanistică, cu îndrăzneală şi cu geniu pusă în practică, avea să dea numele unei epoci. Este vorba, desigur, de primarul Atenei, Pericle, care a trăit cu vreo două milenii şi jumătate în urmă. Pardon, înainte, pentru că în urmă, şi încă rău de tot, sunt primarii români de după Pericle.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *