*
*
*
COMUNICAT DE PRESĂ
*
Festivalul Folcloric
*
Procopie Jitariu – Florin Piersic
*
21.05.2015, ora 14.00, Berchișești.
*
Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Primăria și Consiliul Local Berchișești, organizează, joi, 21 mai 2015, începând cu ora 14.00, prima ediție a Festivalului Folcloric “Procopie Jitariu – Florin Piersic”.
*
Născut în anul 1886, în leagănul comunei Berchișești, Procopie Jitariu a fost, în perioada interbelică, profesor gimnazial la Cernăuți, prefect de Câmpulung, publicist și folclorist. Cu toate că a avut o contribuție definitorie la descoperirea și conservarea folclorului românesc autentic, fiind unul dintre cei mai importanți oameni de cultură ai ținutului bucovinean, prea puțini știu, astăzi de cărturarulProcopie Jitariu. Este cel care a lăsat, printre altele, şi o valoroasă “Monografie folclorică a satului Berchișești, județulSuceava”.
*
Florin Piersic, mare artist, cu rădăcini bucovinene, care si-a petrecut o mare parte a copilăriei în satul Corlata, comuna Berchișești, nu mai are nevoie de nici o prezentare, deoarece absolut tot românul știe cine este și ce reprezintă acest titan al culturii românești.
*
Procopie Jitariu și Florin Piersic, personalități unice ale plaiului bucovinean, mai exact ale comunei Berchișești, au adus o contribuție deosebită culturii din zonă și chiar celei naționale, motiv care a dus la iniţierea acestui festival.
*
Festivalul, care marchează şi cei 542 ani de la atestarea documentară și 10 ani de la reînființarea comunei Berchișești, îşi propune valorificarea folclorului muzical coregrafic din vetrele folclorice din județul nostru și din țară.
*
La această sărbătoare sunt invitați reprezentanți ai cântecului și dansului popular: Fanfara “10 Prăjini” din județul Iași, dirijor Nicușor TRIFAN, Grupul folcloric “Dor” din comuna Moara, coordonator prof. Constantin IRIMIA, Ansamblul folcloric “Moștenitorii Bucovinei” Gura Humorului, coordonator Carolică BORDEA, Grupul folcloric “Balada” Fălticeni, coordonator prof. Maria TANASĂ, Formația de dansuri pe generații Berchișești, instructori ed. Senorica PĂDURE și ed. Elena HORGA, Formația de dansuri populare a școlii Berchișești, instructori ed. Senorica PĂDURE și ed. Elena HORGA, Grupul vocal al școlii cu clasele I-VIII Berchișești, coordoator prof. Bogdan NISTOR, renumita formație “Cerbul” Corlata, comuna Berchișești, instructor Florin HOGEA, dar și sportivi din cadrul Clubului sportiv Shatokan- Karate – instructor prof. Diana DUCA și CSȘ GuraHumorului – antrenor Mihai PASCAL, care vor încânta privirea celor prezenți cu demonstrații de karate și judo.
*
Un moment deosebit va fi cel oferit de Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”, dirijorViorel LEANCĂ, coregraf George PALANIUC precum și o parte dintre colaboratorii acestuia.
*
Prezentatorul festivalului va fi Gabriela Teișanu, consultant artistic la Centrul Cultural “Bucovina”. Evenimentul se va încheia cu un microrecital, cerut de tineretul din comună, al solistei australiene de origine română, XONIA.