Viaţa culturală instituţională suceveană avea să se afle, vreme de lungi decenii, sub autoritatea, adesea benefică, a poetului iconarist Dragoş Vicol, care, brusc, a schimbat macazul, devenind comunist înflăcărat, şi pentru a se proteja pe sine, şi pentru a-i proteja pe alţii, dar, mai ales, pentru a impune şi a ocroti o viaţă culturală suceveană autentică, dinamică şi cât se poate de vie, în ciuda marginalizării, de care a tot a avut parte, dinspre Bucureştii oportunistelor foruri de conducere.

+

Vicol

+

Dragoş Vicol

*

Prima instituţie instituţională de cultură a judeţului Suceava a fost Conducerea judeţeană Suceava a Căminelor Culturale, instituţie înfiinţată, în 15 noiembrie 1948, sub autoritatea lui Ilie Grămadă, care era şi liderul Cenaclului Suceava al Uniunii Scriitorilor, dar „Conducerea Căminelor Culturale” avea să se transformă, în baza HCM nr. 542/1953 a Sfatului popular regional Suceava, în Casa regională a creaţiei populare.

*
La Conducerea judeţeană a căminelor culturale, Casa regională a creaţiei populare de mai târziu, au slujit şi oficiat, cu statut de directori sau de simpli funcţionari, scriitorii Pan Solcan (1957-1960), Traian Filip (1958-1960), criticul şi exegetul GeorgeMuntean (1958-1960), PlatonPardău (1961-1965), George Damian (1965), Radu Mareş (1965-1969), Marcel Mureşeanu (1965), Dumitru Ţiganiuc (1966-1969), Florin Bratu (1972-1980), Vic¬tor Rusu (1982-1986, 2005 şi până astăzi), Alma Blanaru (1995-2003), Ion Drăguşanul (2001 şi până astăzi), Carmen Veronica Steiciuc (2005 şi până astăzi), compozitorii şi dirijorii Ştefan Pintilie (1957-1981), Dragoş Lucan (1957), Grigore Macovei (1958-1960), Nicolae Muşat (1961-1962), Filaret Oloieru (1960-1961), Andrei Lipovan (1962), Marian Palade (1983-1986), Sever Dumitrache (1989-1990, 2011), George Sârbu (2001-2004), pictorii Corneliu Paşcanu (1958-1959), Vigh Istvan (1961-1965), Elena Bardă (1962-1963), Gheorghe Ostafi (1961), Ioan Ustenco (1966-1970), Mihai Pânzaru-PIM (2005-2011), profesorii Ioan Iacob (1956-1958, 1964-1969), Ioan Cuciurean (1966-1969), Nicu Chircă (1970), Mihai Spînu (1970), Rodica Dominte (1985-2005), Alexandru Amăriucăi (1989-1991), Dorin Curechian (1989), Mihai Căruntu (1990), Ileana Şutac (1991-2006), Pavel Blaj (2001-2012), Doina Lavric (2001-2003), coregrafii Corneliu Dumitrescu (1957-1960), Adriana Ioachimciuc (1959-1962), Aurelian Ciornei (1962-2005), oamenii de teatru Ilarie Curechianu (1970-1980), Adrian Badiu (1972-1982), Rozalia Humescu (1956-1959), Gheorghe Atanasiu (1957), Aurora Foit (1957), Domnica Ilinca (1959-), Adriana Panaitescu (1959), Eleonora Ilică (1960), Roza Covalschi (1960-1964), Ioana Posteucă (1961), Ilarie Ionesei (1962), Viorica Faur (1963-1965), Măria Sava (1963), Vasile Istrate (1963), Vasile Beraru (1964), Mihai Păduraru (1964), Maria Manole (1964-1965), Maria Serediuc (1964), Viorica Robu (1965-1970), Viorica Horvat (1966), Vasile Iancu (1967-1969), Argeş Epure (1967-1969), Viorica Horga (1967), Ioana Leuştean (1970), Alexandrina Albici (1970-1982), Elena Smuc (1970), Mihai Guzu (1970), Constantin Şpac (1970), Neculae Maga (1970), Constantin Sofian (1970), Aurel Iţco (1970), Liviu Mureşeanu (1970), Ioan Clim (1970), Alexandru Banciu (1970), Aurelia Şerbiuc (1973-1978), Aurica Toma (1975-1980), Vasile Maximesi (1976-1978), Mihai Filote (1978-1990), Vladimir Tudose (1981), Nicoleta Vlad (1981-1985), Cecilia Caziuc (1982-1990), Radu Ştefănescu (1983-), Gheorghe Senciuc (1983 şi până astăzi), Elena Fărtăiş (1984), Doina Covalschi (1985-1988), Ilarion Palade (1987-1988), Corina Scripcaru (1987-1990), Silvia Haidău (1987-1998), Cornelia Savu Ţipuleac (1987-1988), Angela Sulugiuc (1991 şi până astăzi), Nicuşor Gabor (1991), Ecaterina Vasincu (1991-2005), Gheorghe Mihalciuc (1991-1992), Dănuţ Lungu (1991, 2003 şi până astăzi), Dan Croitoru (1991), Constantin Brezu (1992), Grigore Marcel Horodincă (1995 şi până astăzi), Aurel Alexa (1995 şi până astăzi), Anca Rebenciuc (1994-1995), Viorel Varvaroi (2000 şi până astăzi), Lili Curic (2002-2007), Corina Scîntei (2002 şi până astăzi), Ion Băiţan (2003), Călin Brăteanu (2009 şi până astăzi), Radu Baran (2009 şi până astăzi), Constanţa Cristescu (2010 şi până astăzi).

*
Conform tradiţiei elitismului românesc, vom reproduce, în ordine cronologică, şi pomelnicul directorilor, cu atât mai mult cu cât fiecare dintre ei a fost, în adevăratul sens al cuvântului, o personalitate: Ilie Grămadă (1948-1956), Ioan Iacob (1956-1960), Platon Pardău (1961-1965, când trece la conducerea redacţiei „Zori noi”), Ioan Cuciureanu ( 1966-1969), Ilarie Curechianu (1970-1982), Rodica Dominte (1985-1989 şi 1991-2000), Alexandru Amăriucăi (1989-1991), Pavel Blaj (2001-2009), Călin Brăteanu (2009-2013) şi Victor Rusu (2013).

*

Victor T Rusu

*

Victor T. Rusu

*

În 2009, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a grupat toate instituţiile de cultură ale Consiliului Judeţean într-o singură entitate, Centrul Cultural „Bucovina”, condus, iniţial, de Petre Horvat (2009), apoi de poetul Vasile Ursache (2010); de Sever Dumitrache (2011-2012), iarăşi de Petre Horvat (2012-2013) şi, în sfârşit, de Viorel Varvaroi (din 2013).

 *

Varvaroi

*

Viorel Varvaroi

*

O păguboasă tradiţie românească anonimizează, odată cu trecerea timpului, personajele aparent nesemnificative ale epocii anterioare, mutând sudoarea şi implicarea în zestrea ideologică a liderului, care, astfel, capătă valoare de simbol. Pe asta se şi bazează, în fond, istoricismul elitist al neamului nostru, un istoricism care ignoră programatic toate investiţiile de suflet, în favoarea fantoşelor ideologice. Şi pentru că nouă ne repugnă atitudinile acestea selective, vom abandona tradiţia, încercând (după puteri, după „fântâni” – cum ar zice Hasdeu) să recuperăm contribuţiile fiecăruia la consolidarea unui fenomen cultural, în Bucovina de după cel de-al doilea război mondial. Cu bună ştiinţă nu folosim majusculele atunci când e vorba de cel de-al doilea măcel planetar. În fond, suferinţa risipită peste omenire nici nu merită să devină reper, orele astrale ale omenirii fiind, în opinia noastră, doar cele menite să mângâie şi să vindece.

 

După confiscarea Casei Naţionale din Suceava, care cică ar fi fost, până în 1948, cuibul unei „clici de acţionari şi reacţionari”, după tragerea cuvântului pe roată prin închisorile politice ale României, urmează haosul cultural care, încet-încet, începe să se aşeze (asemeni pâclelor din zori), pentru a face loc primelor străluminări. Din trecutul Bucovinei, la Suceava mai pâlpâia (asemeni unei lămpi cu gaz, rămasă printre ruinele unui oraş bombardat) doar „poetul-zugrav” Teofil Lianu, cel preschimbat „când şi când, / În Crai-Noul fulgerând”. Numai că Teofil Lianu, prins în chingile unei epoci excesiv ideologizată, nu acceptă cadenţa, se rupe din încolonare şi are de suferit prin închisorile comuniste umilinţe inimaginabile, murind „faţă de lume împreună cu camarazii mei de război şi de gratii”.

 *

Lianu

 *

Teofil Lianu

*

Odată cu el, se preling de pe cer în cenuşa clipei toate cărţile lui („Rod”, „Stampe în lumină”, „Cer valah”, „Curcubeu peste ţară”, „Cartea stihurilor”), celelalte rămânând de-a pururi nescrise. Pentru că, atunci când se reîntoarce în lumea morţilor vii, Teofil Lianu nu mai este poetul de odinioară, ci un filosof care acceptă să devină Teofil Dumbrăveanu şi, sub noua identitate artistică, să mai scrie doar poeme dedicate copiilor. Poate fi zărit şi printre invitaţii concursului care poartă numele lui Nicolae Labiş, dar aparenta recuperare culturală înseamnă, de fapt, o continuă supraveghere securistă, anii de recuperare civică alternând, la nesfârşit, cu cei de reîncarcerare.
Teofil Lianu, stând „cu luna în exil / Printre ulmi, printre mesteceni”, a trăit într-o epocă în care „pe la noi tăcerea-i rugăciune”, influenţând discret, dar durabil starea poetică, în vreme ce doar prietena lui pentru totdeauna, luna, îi scria chipul pe nisipul rece. Exilul de atunci poate fi iertat, dar exilul de după, adică uitarea de care au parte poetul şi opera sa şi după moartea omului, reprezintă o culpă colectivă a societăţii bucovinene contemporane.

*
Contemporan cu suferinţele lui Lianu, Dragoş Vicol rămâne un personaj cultural controversat, dar cu certitudine un personaj cultural. Lui i-a revenit rolul de a pune temeliile unei noi culturi, dar nu înainte de a le dărâma şi risipi în pustie pe cele vechi. Peste entuziasmele lui risipitoare trebuie să trecem, totuşi, cu îngăduinţă, reamintindu-ne zisa cronicarului referitoare la omul aflat sub vremi. Ceea ce trebuie să reţinem, dacă vrem să adunăm, fir cu fir, zestrea spiritualităţii bucovinene, este contribuţia lui la afirmarea generaţiei lui Labiş şi a celor de după Labiş.

*
Dragoş Vicol s-a străduit să încropească o generaţie de scriitori „de tip nou”, care să slujească ideologia comunistă. A afişat deasupra lumii un orizont fals, apoi a prins să rătăcească prin mulţime în căutarea unui eroism nespectaculos, eroismul cotidianului, eroismul celor fără viitor şi fără trecut. A scris mult prea mult faţă de disponibilităţile sale literare, din dorinţa de a aduna lumina şi a o scutura în poeme („Muguri”, „Poemele de-acasă”, „Arboroasa” etc.), căutând „într-un adânc de ceas” argumentele care să dea rotunjime drumului „dintr-un timp în altul”. Generaţiile de scriitori de după el îi datorează o solidaritate dusă până în pragul prieteniei, iar Nicolae Labiş îi datorează prima confirmare poetică, cea din 2 decembrie 1951.

*

 Pardau

*

Platon Pardău

*

Viaţa culturală a Sucevei începe să însemne ceva odată cu Platon Pardău, scriitorul dornean care, odată sosit la Suceava, în 1961, indiferent de instituţia de cultură pe care o conducea, nu ostenea să adune în preajmă-i condeie viguroase, care să contureze un spaţiu literar distinct. Abia după aceea avea să afle şi răgazul pentru o operă proprie, suficient de cunoscută şi de recunoscută în întreg spaţiul românesc.
La Suceava, Platon Pardău, care-şi dorea cu patimă o revistă literară, în care să valorifice o producţie scriitoricească din ce în ce mai valoroasă, izbuteşte să scoată revista „Suceava”, din 1964, şi tot de atunci, „Coordonatele literare” ale ziarului „Zori noi”, pagini de literatură păstrate cu sfinţenie şi, uneori, şi cu uriaşe eforturi şi sacrificii, şi de Ion Paranici, conducătorul de mai târziu al ziarului şi un poet înnăscut, iar nu făcut.

*

Paranici

 *

Ion Paranici

*

Odată cu Platon Pardău începe o epocă, iar afirmaţia nu este cu nimic gratuită. În jurul lui gravitează nume mari şi nume obişnuite, dar toate contribuind la închegarea unei stări de spirit distincte, care individualizează Suceava ca ţinut românesc într-un spaţiu cultural deja în refacere, în regăsire de sine.

*
Până la sosirea lui Pardău în Suceava, Casa regională a creaţiei populare, cum s-a numit, din 1953, fosta Conducere judeţeană a căminelor culturale, înfiinţată în 15 noiembrie 1948, a grupat primele energii culturale ale regiunii.

*
Instituţia, condusă de Ioan Iacob, un scenarist cu reuşite notabile, un om sensibil şi cu disponibilităţi culturale de necontestat, a fost, câtva vreme, un excelent areal al diletantismului, exemplul tipologic constituindu-1 activistul bucureştean Corneliu Dumitrescu, trimis la Suceava să revigoreze mişcarea artistică de masă, din postura de coregraf ad-hoc. Dumitrescu, dansator de ocazie într-un ansamblu muncitoresc din Capitală, încearcă să impună în folclorul local câteva dansuri cu tradiţie incertă şi, în mod categoric, străină de Bucovina. Omul scapă, curând, de povară, spre binele lui şi al folclorului bucovinean.

*

Din aceiaşi generaţie a diletantismului face parte şi Ştefan Pintilie, un muzician rafinat, un om delicat ca o trestie, care izbuteşte să lase după sine şi o operă muzicală interesantă, tot aşa cum izbuteşte să reactiveze vechile coruri bucovinene, cărora le stabileşte repertorii interesante, cel mai adesea apropiate de tradiţia muzicală a Bucovinei. Lui i se alătură, cu contribuţii impresionante în domeniul folclorului muzical, Dragoş Lucan, ambii descinzând, prin ucenicie, din Grigore Macovei, marele muzician cernăuţean, care va pune bazele Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu”, orchestră şi cor, ansamblu care, în 1953, va participa la Festivalul mondial al tineretului, la Bucureşti.

*

Macovei Grigore

 *

Grigore Macovei

*

Prozatorii Traian Filip (autorul unui superb roman cu tematică suceveana, intitulat „Calipso”) şi Pantelimon Solcan întregesc echipa de „creaţie”, într-o epocă a colectivismului diletant în domeniul cultural.

 

De-a lungul anilor, graniţa şubredă dintre diletantism şi creaţie se păstrează, graniţa aceasta fiind nu atât un atribut al comunismului, cât unul al oportunismului românesc tradiţional, care face loc în sistem nechemaţilor, atraşi de lumea culturii, de statutul social onorabil şi de salarii sigure. Unii dintre aceştia aveau să se remarce, ulterior, în domenii megieşe, cum este cazul inginerului economist Corneliu Paşcan, metodist cu probleme de artă plastică, viitor profesor de liceu şi universitar, care a scris lucrări „despre istoria şi industria lânii, despre tehnologii mo¬derne în industria textilă” etc.

 

Accesul creatorilor în instituţia parcă menită pentru a le pune în valoare vocaţia se face, începând cu anul 1961, sub directoriatul lui Platon Pardău. Scriitorul îi angajează la Casa creaţiei populare pe Vigh Istvan, graficianul de mare forţă care se va stabili, mai târziu, în Canada, pe Elena Bardă, pictoriţa redutabilă de mai târziu, pe Aurelian Ciornei, un adevărat străjer al tradiţiei, cu eforturile răsplătite printr-un titlu de „Academician al satului românesc”, pe Andrei Lipovan, pianist şi compozitor, pe poeţii George Damian şi Marcel Mureşeanu, pe prozatorul Radu Mareş.

*
Datorită lui Platon Pardău, Suceava îşi pune bazele unei elite culturale autentice şi durabile, pe care nici măcar nepăsarea obştească de după 1989 nu avea să o mai spulbere.

*
Datorită „echipei Pardău”, Casa creaţiei populare, indiferent de titulaturile sub care a funcţionat, avea să reprezinte, de-a lungul anilor, o instituţie culturală în adevăratul sens al cuvântului.

 

Primul eveniment cultural autentic îl reprezintă organizarea, în 1965, a expoziţiei Ţuculescu, în care au fost expuse 60 de lucrări ale marelui artist român, aduse de la Paris de pictorul Constantin Dipşe şi de Baruţiu Arghezi. Iniţiatorul evenimentului a fost poetul Marcel Mureşeanu, adus de la liceul din Prundu Bârgăului de către acelaşi Platon Pardău, şi care, şi din dorinţa de a însemna ceva, încerca un demers cultural strălucitor.

*
Expoziţia, găzduită de Muzeul regional, care funcţiona într-o clădire aflată în centrul oraşului, acolo unde avea să se construiască noua Casă de Cultură din Suceava, a fost deschisă cu întârziere de trei zile, în ciuda eforturilor depuse de poet şi de directorul muzeului, Octav Monoranu. Abia atunci când Baruţiu Arghezi, cu autoritatea numelui pe care îl purta, a apelat la sprijinul autorităţilor comuniste judeţene, expoziţia cu cele 60 de lucrări semnate de Ţuculescu a fost deschisă.

Loghin Dimitrie

*

Dimitrie Loghin

*

A urmat Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş”, precedat, în decembrie 1968, de Festivalul judeţean de datini şi obiceiuri de iarnă „Porniţi plugul, feţi frumoşi!”, festival iniţiat de Aurelian Ciornei, neobositul veşnic tânăr învăţăcel şi, în acelaşi timp, dascăl al satului bucovinean.

*

Sidorovici

*

George Sidorovici

*

În vreme, Casa (Centrul) creaţiei populare a împământenit un Adevărat calendar cultural pe teritoriul judeţului, reprezentat de Festivalul interjudeţean de folclor „Hora la Prislop” (la Pasul Prislop, din 1970), de Saloanele anuale ale artiştilor plastici amatori (sculptură, pictură şi grafică, la Suceava, din 1976), de Festivalul naţional de film de scurt metraj şi diaporamă „Toamnă la Voroneţ” (la Gura Humorului, din 1980), de Festivalul „Umor la… Gura Humorului (1990), de Festivalul de muzică religioasă corală ortodoxă „Buna Vestire” (la Fundu Moldovei, din 1990), de Târgurile meşterilor populari de la Gura Humorului şi Su¬ceava (din 1990), de festivalurile de folclor „Arcanul” (la Rădăuţi, din 1991), „Comori de suflet românesc” (pe teritoriul întregului judeţ, din 1992) şi de „Şezătoarea” (la Fălticeni, din 1992), precum şi de cel internaţional, „Întâlniri bucovinene” (la Câmpulung Moldovenesc, din 1999), de Festivalul de poezie şi proză scurtă „Magda Isanos – Eusebiu Camilar”, cu un premiu special „Constantin Ştefuriuc” (la Udeşti, din 1995, festival debutat ca iniţiativă privată, confiscat de Societatea Scriitorilor Bucovineni şi „pasat” ca responsabilitate financiară Centrului, numit, mai recent „Rezonanţe undeştene”), de Festivalul teatrelor populare „Ion Luca” (la Vatra Dornei, din 1997) şi de Festivalul de creaţie plastică „Ion Irimescu” (la Fălticeni, din 2003) etc.

 

Activitatea editorială a Casei (Centrului) creaţiei populare Suceava cuprindea, până în 2003, reviste anuale de pluguşoare, colinde, uraturi, antologia de poezie şi proză bucovineană „Rezonanţe” (îngrijită de Marcel Mureşeanu şi publicată în 1965), „Caietele Labiş”, volumele de debut ale câştigătorilor Festivalului „Labiş”, culegeri de muzică, îngrijite de Ştefan Pintilie, revistele „Etnos”, „Comori de suflet românesc” şi, iniţiată de istoricul-director Pavel Blaj, „Lumea Carpatică” (cu numere bilingve; ulterior, aveau să mai apară „Octombrie de Bucovina”, „Urzica vieneză” şi „Revista Bucovinei”), o antologie a folclorului obştesc de iarnă, „Veniţi de vă veseliţi!”, de Aurelian Ciornei şi Ion Drăguşanul, un „Dicţionar de termeni păstoreşti”, de Alma Blanaru, câteva monografii şi lucrări monografice, antologii ale epigramei „Umor la… Gura Humorului” şi „Gura humorului bucovinean”, precum şi două restituiri de excepţie, „Cartea sângelui”, de Ion Grămadă, şi „Puneţi un pahar cu vin şi pentru mine”, de Ciprian Porumbescu. În ultimii ani, au apărut puzderii de cărţi, inclusiv importante recuperări de memorie culturală, dar nu mai redăm întregul pomelnic al autorilor şi al titlurilor.

 

Un loc aparte în spaţiul cultural sucevean, un loc, din păcate, pierdut pe cer, îl ocupă Teatrul Popular „Matei Millo”, înfiinţat, în 31 ianuarie 1975, de soţii Rodica şi Nistor Dominte.

*
Pe scena pasiunii şi a dăruirii de sine, s-au jucat, printre altele, piesele „Un fluture pe lampă”, de Paul Everac, „Viaţa unei femei”, de Aurel Baranga, „Gaiţele”, de Al. Kiriţescu, „Drumul spre Everest”, de George Genoiu, „Cum s-a făcut de-a rămas Catinca fată bătrână”, de N. Ionescu, şi „Chiriţa în provincie”, de Vasile Alecsandri, printre actorii de suflet şi cu suflet numărându-se Rodica Dominte, Aura Bicsi, Ştefan Stroe, Marcel Horodincă, Grigore Iosif etc.

*

Text: Ion Drăguşanul

Desene: Radu Bercea şi Mihai Pânzaru-PIM


Comentariu

  • (nu va fi afisat)