Antologia poeziei bucovinene

 

antologie a nevoii de regăsire

 

De regulă, literatura unui popor reflectă puterea de înţelegere, de cunoaştere cu sufletul şi cu mintea, de care este capabil acel popor. Când la cunoaştere se adaugă dorinţa de a şti şi năzuinţele spre împliniri ale poporului, literatura capătă aripi şi urcă sus, pe cer.

 

Poezia începuturilor lirice bucovinene, aflată sub influenţa romantismului religios german, datorită numeroaselor traduceri din Goethe, Schiller sau Heine, dar mai ales datorită tipologiei învăţământului nemţesc, axat pe cunoaşterea amănunţită, şi încă în limba originală, a vechilor literaturi, elină şi latină, poezia începuturilor lirice bucovinene a avut de înfruntat, prin adresare, rigiditatea unui popor care a răzbit cu întârziere istorică la lumina cuvântului scris.

 

Într-o primă etapă, literatura bucovineană a fost expresia unei „lumi băsmuitoare”, cum inspirat formula poetul bucovinean George Voevidca, poezia înveşmântându-se în cântec şi desfătând cu sunete nevoia de elitism ieftin a unor comunităţi alfabetizate, dar deja ademenite în atmosfera nesănătoasă a mondenităţii de tip occidental. Abia după înrădăcinare în spiritualitatea naţională, prin intimizarea miturilor ancestrale, încă păstrate în producţii lirice orale, drept poezie a poporului, poezia bucovineană de autor capătă funcţii sociale şi educaţionale, locul trubadurului fiind cedat purtătorului de flamură, de mesaj şi de năzuinţă socială şi naţională.

 

Într-o a doua etapă, poezia bucovineană, deja conştientă de sine, inclusiv în sensul devenirii istorice, încearcă o individualizare stilistică, prin mişcarea „poeţilor iconari”, născuţi în perioada 1907-1920, poeţi care, prin condeiul lui Mircea Streinul, concep o triplă relaţionare, cu cosmosul, cu mitul şi cu viaţa, prin credinţă, prin lut şi prin dragoste, dar toate aduse în umbra sinelui liric şi dezvolate într-o cascadă de imagini, cu sugestii spre simbolismul francez şi spre expresionismul timpuriu german, deşi, aşa cum mărturisea Mircea Streinul, existau şi determinări naţionale anterioare expresionismului german, precum poezia lui Constantin Berariu şi poezia lui T. Robeanu, care condiţionau şi obligau la evoluţii spre metaforă, spre divin, spre moarte. Şi tot Mircea Streinul formulase conceptul „scriitorului regional”, dator să exprime o anume unicitate, cea a resurselor metafizice specifice unei comunităţi distincte.

 

A treia etapă, cea a nevoii de libertate, cristalizată în anii opresiunii comuniste, transformă poezia bucovineană într-o decadenţă cosmopolită, care cadenţează odată cu orele astrale ale omenirii pe caldarâmul brumat al modernităţii. În poezia lumii şi, aidoma, în poezia Bucovinei nu mai contează harul, ci ştiinţa de a transforma în axiomatic detaliul, frântura, litera, iar vehicularea aceasta de paradigme existenţiale dă consistenţă turnului de gheaţă, nu de fildeş, ci de gheaţă, în care zac, încătuşaţi, toţi poeţii lumii, în vreme ce popoarele, proaspăt eliberate de o mitologie a sinelui, deja aleargă spre lumini contrafăcute, spre beteala argintie a pierderii de identitate.

 

Aidoma fiecărui om în parte, şi poetul, inclusiv cel bucovinean, pare să fi uitat că sacralitatea libertăţii constă într-o armonie comunitară, în care fiecare element, inclusiv şi mai ales cel liric, trebuie să aibă o funcţie socială, care să consolideze structura de turn babel pe care o capătă, din ce în ce mai pregnant, civilizaţia umană.

 

De aici, de la această idee a nevoii de regăsire, vine şi necesitatea acestei antologii, care atenţionează omenirea, printr-un caz regional, dar expus şi în limba lui Shakespeare – graţie trudei Ioanei Carp, asupra pericolului unei apocalipse lăuntrice, singura care poate determina şi o apocalipsă intergalactică.

Ion DRĂGUŞANUL

 

 

An Anthology to Rescue One’s Self

 

As a rule, the written literature of a certain people will reflect that very people’s power to understand and know, by using head and heart. When knowledge is supported by a strong aim to know and a strong desire to reach fulfillment, then the written word will grow wings and rise to the sky.

 

The poetic beginnings in Bucovina were very much influenced by German religious Romantic and the way German high education was structured. A large number of translations from Goethe, Schiller and Heine had been made. On the other hand, German and Austrian students were supposed to know directly and analyse Old Greek and Latin literary texts. The first poetic creations in Bucovina, with authors who had been formed in German and Austrian universities, the first poetic creations in Bucovina had to cope with a somewhat rigid reading public which had been – historically seen – relatively late with literacy.

 

In a first developmental stage, Bucovinean literature  was the expression of a tale-telling world, („lumi băsmuitoare”, according to the poet George Voevidca); poetry was song and would acoustically delight small schooled communities, flattering their elitist views, their not completely healthy tendency to embody the West-European „men” and „ women of the world”. Later, after having found its spiritual roots again, Bucovinean poetry will have a social and an educational function. The minstrel will be replaced by the carrier of a national flag, message and striving.

 

A second phase will reveal us self-conscious poetry ( diachronically as well ), poetry reaching a certain style identity ( the group of the so-called „icon painting poets” ). The „icon painters” were all born between 1907 and 1920 and the most representative of them was Mircea Streinul. Their work is marked by a three-way connection – with the universe, myth and life, connection which is supposed to be made by faith, by crude bodily power and by love. And everything is being subordinated to the poetic self and let grow into a flow of images reminding of French Symbolism and early German Expressionism. Still, Mircea Streinul will remark at a certain moment that there had also been Romanian forerunners of icon- painting poetry ( before German Expressionism ). Constantin Berariu and T. Robeanu, for instance, whose poetry would push in the direction of metaphor, the godly, death. Mircea Streinul is also the presumptive creator of the „provincial writer” concept. According to him, a „provincial writer” is supposed to express a certain unique character, given by the metaphysical resources pertaining to their region.

 

The third period is the period of „hungering and thirsting” for freedom, in many ways. During the years of communist oppression, Bucovinean poetry will know its cosmopolitan decadence, its loud rhythmic striding down the roads of fashion – still, at times, in strange synchronism with the astral hours of mankind. Like anywhere else in the world, grace and gift are losing importance in favour of the ability to make an excerpt ( one detail, one letter, etc. ) into an axiom. This ceaseless carrying of existential paradigms will only solidify the ice tower ( not the „ivory tower” ) the ice tower all the world’s poets are caught and cuffed in. Meanwhile, the peoples have broken free from their own myths and keep running towards copycat lights, silvery-shimmery loss of identity.

 

Like almost everybody, poets seem nowadays to have forgotten that the sacred character of freedom is given by some kind of harmonious communi-on within the communi-ty. They also seem to have forgotten that each element of this communion-in-community – poetry included – holds a social function supporting the tower-of-Babel structure that human civilisation is ( more and more ) developing.

 

This very need of rescuing one’s genuine self has dictated that this poetry anthology shall be made up. One provincial development – thanks to Ioana Carp also in Shakespeare’s language exposed – one provincial development can warn us about the danger of inner apocalypse , the only phenomenon that can generate intergalactic apocalypse.

Ion DRĂGUŞANUL

Traducerea: Ioana CARP (Olanda) 

 Portrete: Radu BERCEA

 

Ciprian Porumbescu

 

Porumbescu Ciprian
          (14.10.1853 – 06.06.1883)

 

 

 

Elegie

 

 

Vântul serii încreţeşte aşa de uşor suprafaţa mării,
Soarele, în dogoare de aur şi purpură, se scufundă în ea.
Adierile sunt aşa de călduţe şi line,
Ele bat răcoros şi pleacă mai departe fără cel mai mic zgomot,
Numai rămurişul portocalilor
Freamătă atât de gingaş şi intim,
Atât de solemn şi plin de sfinţenie;

 

Odihnesc în linişte parcul şi marea,
Un pescăruş abia atinge, în zbor, valurile,
Desigur că el nu ştie ce-i durerea şi suferinţa.

 

 

Elegy

 

 

Nightly wind gently creasing the surface of the sea,
The sun is sinking in it, in gold and scarlet incandescence.
Breezes warm and so mild,
Blowing freshly and leaving without the slightest murmur,
The orange-trees’ branches only
Will keep soughing so sweetly and delicately,
So solemnly sacred;

 

The park and the sea are enjoying their peace,
A seagull’s scarcely touching the waves in his flight,
He is sure to ignore what pain is, and misery.

 

 

 

 

Vasile Bumbac

 

Bumbac
         (07.02.1837 – 27.02.1918)

 

 

Imnul Crucii

 

 

Domnul însuşi crucea pe-al său braţ o duse
Şi pe cruce Domnul fost-a răstignit;
De pe cruce Domnul în mormânt se puse
Şi prin însuşi Domnul crucea s-a mărit.

 

Din mormânt cu fală Domnul Crist învie,
Cu puterea crucii tartarul zdrobind,
Păgânismul cade cu-a sa-mpărăţie,
Crucea biruieşte, cerul deschizând

 

Şi la ceruri Domnul falnic se ridică,
Crucea este Domnu-n cer şi pe pământ;
Şi creştinii, astăzi, într-un glas răspică:
Înviat-a Domnul, Dumnezeu cel sfânt.

 

 

The Cross Anthem

 

By the Lord Himself in pain the cross was carried.

On the cross the Lord was cruelly hanged and nailed;
From the cross the Lord into the earth was buried.
Due to Him the cross was triumphant and hailed.

 

From the grave in glory Christ, the Lord, is coming,
Crushing the whole Tartar with the cross’s power,
The pagan empire, with its splendour, ’s falling,
Open go the gates of Heaven at this hour!

 

Thus, the Lord’s to Heaven gloriously risen,
Let the cross be praised in Heaven and on earth!
Christians all together, overwhelming vision:
Risen’s God Almighty, for us a new birth!

 

 

 

  Constantin Morariu

 

Morariu Constantin

 

            (05.05.1854 – 16.03.1927)

 

 

 

N-am şovăit…

 

 

N-am şovăit, ci totdeauna
Am stat ca stânca-n faţa sorţii
Şi-am înfruntat mereu minciuna.
În schimb, cunosc fiorii morţii

Ce-ades aşa m-au fulgerat
Încât simţirea-mi amorţi.
Ce bine-i când a-i învăţat,
Trăind, să ştii ce-i a muri

Şi să ai dulcea conştiinţă
Că nu-n zadar ai suferit.
Căci greul drum de suferinţă
Îl laşi de spini mai curăţit

Celor ce au să te urmeze.
Atuncea ei tot mai uşor
Vor încerca să întrupeze
Eternul vis al tuturor

„Viaţa numai în lumină!“.
Duşman de moarte-i e minciuna,
Trăieşte viaţa cea mai plină
Cine-o înfruntă totdeauna.

 

 

 

I Would Not Hesitate…

 

 

I would not hesitate, but always
Hardened as steel I’d face my fate,
I’d face hypocrisy in all ways.
Nevertheless, I feel the shade.

The shade that death has cast on me –
All I catch sight of now is blurred.
It’s fine when one – alive – can be
Aware of being deathly hurt.

It feels so sweet to be aware
Of having suffered – not in vain.
Of having left the hard path bare
Of many bitter thorns, of pain,

For all those who will want to follow.
So they can try then to embody –
True to its very self, not hollow–
Th’ eternal dream of everybody.

„Life but in light!“ This is the dream.
The deathly foe – the halves of truth,
Living life to the full might seem
A privilege of audacious youth.

 

 

 

  T. Robeanu

 

Robeanu
         (20.11.1863 – 26.07.1905)

 

 

 

Voievodul

 

 

În tăcute bolţi din veacuri doarme-n pace Voievodul,
Mâinile scăldate-n sânge stau pe piept, evlavioase,
Peste dânsu-n risipire zace lumea lui cea veche
Lespezi vechi şi slove şterse, candele ce nu mai ard.
Şi la căpătâi se roagă un călugăr ce nu ştie
Că din aburul albastru Dumnezeu a dispărut.
Dar în ceas de miază-noapte clopotul când sună jalnic
Voievodul se trezeşte

 

„Eu din vechea strălucire vreau să ies azi la divan,
Logofete, mergi de adă din muzeu pecetea ţării
Şi spătarul să aducă spada mea vândută-n Londra!“
Logofătul nu-l aude şi spătarul său nu vine –
Goale-n ceas de miază-noapte oasele-i sclipesc în lună.

 

 

The Prince of Moldavia

 

 

Under quiet vaults of ages, the Moldavian prince is resting,
Reddened, his large hands are lying on his chest in piety,
Over him, lavishly present, his old world’s silently living
Tombstones old, letters erased, quenched candles and a monk
At the head of the bed praying and ignoring simple facts.
That from There, exempli gratia, from the blue, the God is gone.
But at midnight, when the bells mournfully begin to toll
Awake is Moldavia’s prince:

„I will, from my old dead splendour, make my way to the divan (1),
Logofat (2), get the Moldavian seal back from the museum
And the spatar (3) shan’t return from London without my sword!“
But the logofat can’t hear him and his spatar shall not come –
Bare at midnight time, his bones give a pale moonlight reflection.

 

 

1 (divan) – Council.
2 (logofat) – Moldavian nobleman („boier”) who led the divan in the absence of the prince („domn”).
3 (spatar) – „Boier” who is supposed to be the supreme military leader in the absence of the prince

 

 

 

  Constantin Berariu

 

Berariu
           (21.03.1870 – 12.11.1929)

 

 

 

Oraşele

 

 

Ca blestemate de vrăjmaşe pronii
Se-nfig în neam oraşele străine,
De multe limbi li-s uliţele pline
Ca-n jur de turnul vechii Babilonii.

 

Pândesc acolo suflete haine
Cu gheare ascuţite după pradă
Când neamul vine aducând grămadă
De rod bogat muncit din mărăcine.

 

E prin oraşe şi o boierime
Cu graiuri ca de limbă păsărească,
Din neamul nostru n-o-nţelege nime.

 

O, Doamne, fă din nou să înflorească
Şi la boieri cuvântul din vechime
Cu înţeleapta-i vorbă strămoşească!

 

 

 

Megalopolis

 

 

Unfriendly providence has cursed them all
To stick to our history and kin –
Through all those streets a Babylonian grin –
All foreign cities, languages, name, call.

 

Mischief keeps spying there with sharpened claws
While „rustics” bring along fruit of their land,
They grasped from harshened soil with callous hand,
To sell, serve, please according to the laws.

 

Their lordships in the cities walk and talk
Some tongue of theirs, confusing, weird-sounding
And when they argue, „rustics” blench like chalk.

 

Oh, Heavens… may it come in wrath, astounding,
The old-time wise word, like a tomahawk,
Cleaving through dozy ears, punishing, pounding!

 

 

 

  Nicu Dracinschi

 

Dracinschi
            (16.11.1879 – 22.12.1923)

 

 

 

Ceasornicul

 

 

Mă duc, rămâi cu bine dar,
Tu, odăiţă ce-ai văzut
Cu câte doruri, cât amar
Eu tinereţe-am petrecut.

 

Adio, cenuşii păreţi,
Şi tu, ceasornic năzdrăvan,
Tovarăşul acelei vieţi
Şi-al zbuciumărilor în van.

 

Pe gânduri dus privesc în zări.
Bătaia limbii de oţel
Mi-alină toate, frământări,
Porniri din sufletu-mi rebel.

 

Ceasornicul cu glas domol
Tot cadenţează un cuvânt
Şi-acel cuvânt e un simbol
Al rânduielii pe pământ:

 

Tic-tac mereu, tic-tac mereu,
Şi azi, şi mâine ca şi ieri,
Aceeaşi muncă tot din greu,
Aceleaşi doruri şi dureri!

 

Şi de-a făcut tic-tac, tic-tac
Un veac în capăt, zi de zi,
Doar voi putea şi eu s-o fac
Vreo câţiva ani, ce-oi mai trăi.

 

 

 

Clockwise, the Clock

 

 

I’m gone, I bid you now farewell,
Small room, companion of my longings,
Pain, sorrow – oh, you know it well,
Den of my youth and youth belongings.

 

Farewell to you, whitewashed walls
Farewell, my clock, wise, sympathetic
Witness of life, passions and calls,
Witness of inner life – pathetic?

 

While, absent-mindedly, I’d gaze
Into the sky, the pendling hand
Would pendle on upon the haze,
Turmoil or grief I could not stand.

 

Clockwise, the clock, calm in its pace,
One syllable would keep on ticking,
(Which stands for harmony and grace),
To cosmic plannings only sticking.

 

Clockwise the clock, tick-tack, tick-tack,
Will keep on moving every day,
The same old pace, ne’er rush or slack,
The same old sadness to delay.

 

One century of modest ticking
And punctual day after day …
(I would do seven days of quicking,
tick-tick-tick-tacking idle play)!

 

 

 

  Gavril Rotică

 

Rotica
          (01.05.1881 – 01.06.1952)

 

 

 

Cântecul unui copil al nimănui

 

 

Lăsaţi-mă în fum să şăd,
În fund de crâşmă-ntunecată,
Şi fraţii vagabonzi să-i văd
Cu ochii tulburi cum mă cată.

 

Lăsaţi-mă lângă pahar,
S-arunc sub masă cartea vieţii;
E vinul un venin amar
Şi plâng când îi deschid păreţii.

 

Lăsaţi-mi capu-nfierbântat
S-adoarmă-n cântec de vioare,
De sub arcuşul fermecat
Uitarea peste el coboare.

 

Lăsaţi-mă aici, să-mi spui
Viaţa scândurii de masă
Eu sunt copilul nimănui
Şi n-am nici drum, şi n-am nici casă.

 

 

No one’s Child

 

 

Just leave me, fellows, leave me in
That smoky corner of a tavern,
To see those stragglers dry their chin,
And booze again and say it’s heaven.

 

Just leave me there next to my glass,
So I can fling the book of life;
Wine, sweet-and-bitter venom mass,
I weep, I hold my pocket knife.

 

Let my tormented lead-like head
Get drowsy at the sound of fiddles,
Let sweet oblivion come instead
Of all those wisdom words and riddles.

 

Leave, leave me here, so I can tell
My story to some mouse or toad.
For I am no one’s child; no hell,
No heaven’s mine, no home, no road.

 

 

 

  Liviu Marian

 

Marian Liviu
           (06.06.1883 –25.11.1942)

 

 

 

Toamna

 

 

Pe-ntinderea pustie doar un salcâm stingher,
Ce-n vânt se zbate-ntruna sub spălăcitul cer
Cu crengile lui sure, schiloade, despuiate…
Din zbor, înfrigurate,
Cu aripi ostenite,
Spre el s-abate fulger un stol cernit de vrăbii.
O clipă înfrunzite
Stau crengile cu stolul de multe zburătoare,
Un ţipăt de erete!
Ca glonţul, spăriete,
Întregul stol de vrăbii în vânt se risipeşte
Şi piere-n largul zării…

 

Tăcerea parcă creşte.
E clipa înserării.
Pe câmpu-ntins şi trist
Salcâmul îşi înalţă spre ceruri ca un Crist
Făptura lui schiloadă, de moarte-ncremenită

 

… În zarea mohorâtă,
Ce-o-nghite-ncet amurgul,
Se stinge tot mai jalnic
Un ţipăt de erete!

 

 

Autumn Poem

 

 

A lone acacia dwelling on the deserted land,
wrestling in the wind under poor-coloured sky.
Bare, crippled, grayish branches, a huge beseeching hand…
Freezing, fluttering wry,
exhausted wings. A flock
of sparrows goes like lightning toward the lonesome tree.
One moment lasts the shock of
its weight, feeling like leaves.
A desperate hawk’s cry!
Scared,
like thieves,
the sparrows rise and flapping hard they go.
And spread
and vanish…

 

The night is falling.
And the silence’s widening.
Upon the mournful field,
just like a Christ to heaven, the acacia
won’t yield
in stretching out her crippled and agonising being.

 

In the gloomy horizon, slowly swallowed by the dusk,
one can hear a desperate
hawk’s cry
fading.

 

 

 

  N. Tcaciuc-Albu

 

Tcaciuc-Albu
        (11.11.1885 – 1960)

 

 

 

Lui Li-Tai-Pe

 

 

Înalte clipe de extaz divin
Trăit-am împreună-n ore sfinte,
Străin poet! Acuma îţi închin
Cunună împletită din cuvinte.

 

Eu n-am văzut frumoasa ţară Tsin,
Nici fluviul Jo-yeh. Dar nu mă doare,
Căci farmecul le-am cunoscut deplin
Din slova ta în veci nemuritoare.

 

Săgeţile-ţi de aur au zburat
Învingătoare peste timp şi spaţii,
Gând luminos, bogat au semănat
În cele mai îndepărtate naţii.

 

Grădină ai sădit pe glob meschin
Ca peste lumi etern să strălucească,
La gloria-ţi străveche acum vin
S-adaog o ghirlandă românească.

 

 

 

To Li-Tai-Peh

 

 

Far-away poet, you and I did share
Some lofty moments in some sacred hours!
I’ll write to you a poem like a prayer –
Now it’s my turn to use my modest powers.

 

I’ve never seen the beautiful land Tsin,
Or the river Jo-yeh. I’m not frustrated.
It is their charm, their feeling where I’ve been
Reading your forceful words, never outdated.

 

Cast are your golden arrows in the air
Gracious in flight, defeating time and space.
Enlightened thoughts and powerful they share
With the whole planet, like in an embrace.

 

You made this world, so petty and mischievious,
Into a realm of beauty and salvation
Should I now show my poor self so oblivious
And… not express Romanian adoration?

 

 

 

  George Voevidca

 

Voevidca George
       (09.04.1893 – 01.02.1962)

 

 

 

Bucovina

 

 

Zidită toată din aur şi vreamăt,
în milenare stânci şi-a spart izvoare.
În vifor, fier şi sărbătoare-n soare,
ca din străfund de veacuri vuie cheamăt.

 

Restrişti băură mucenicu-i geamăt.
Biserici spun izbânzi nemuritoare.
Pe plaiul ei, ca-n vremi băsmuitoare,
cresc Feţi-Frumoşi din lacrimi şi neteamăt.

 

Latina criţă şi dârzenia Dacă
le-ngemănă, creştină, aci, Lumina.
Sus, Crucea luce cremene posacă.

 

Aduce Crucea gloria, deplina…
Slăvita Ţară-n purpură se-mbracă.
Se-nalţă-n Nord, coroană, Bucovina.

 

 

 

Bucovina

 

 

All architectural in gold and past,
She carved in stone her offspring’s waterfall.
From depths of deep eternity; wild, cast
Through storm, through steel or Sundays – hear the call.

 

Her martyre’s groan keeps telling of her mis’ry .
And churches of prevailing of what’s holy.
From legends, from her valleys’ ancient hist’ry,
Arthurs will grow of tears and passion slowly.

 

Thracian hardy words get craft and power,
And Latin sentences grow brief’r and keener:
Two tongues mingled in Christ at joyous hour.

 

And now, the country which has never been a
land in its whole will take purple attire!
Up North, we see our crown: it’s Bucovina.

 

 

 

  Vasile Gherasim

 

Gherasim
           (26.11.1893 – 10.02.1933)

 

 

 

Se naşte Dumnezeu

 

 

Albastru-i cerul şi-ngheţat
Şi stele strălucesc pe el ca nişte ochi de lup în noapte.
E-atâta linişte în lume
Că-mi vine-a crede că acum se naşte Dumnezeu.
Şi-i ger
Şi stelele lucesc…

 

O clipă zboară după alta:
Tic, tac, tic, tac…
Din veşnicie se desfac
Şi iarăşi se scufundă-n veşnicie,
De unde niciodată n-or să vie.
Şi stele se desprind din goluri nesfârşite
Şi cad în adâncimi nebănuite.
… Tic, tac, tic, tac…

 

Mi-aduc aminte:
Sufletu-mi trăia când s-a născut Hristos;
Era şi-atuncea noapte: eu stăteam
Ca şi acuma şi priveam
La cerul nesfârşit şi rece ca de gheaţă.
Simţeam că-n adâncimea sufletului meu
Străbate Dumnezeu.

 

Şi s-a născut atunci Hristos.
În lume-atâta linişte era
Că se-auzea când vremea-şi număra
Clipele: tic, tac
Tic, tac…

 

 

 

God Is Being Born

 

 

Frozen the sky, and blue
The stars are gazing in the night like wolves’ eyes.
It is so quiet in the world…
I nearly believe that God is being born. Now.
It’s frosty.
And the stars are
bright…

 

One second, after another:
Tick, tack. Tick, tack…
Unfolding from eternity
Plunging? into eternity again,
(And never ever coming back… in glamour or in pain…)
Stars keep breaking loose from never-ending heights,
Sinking then into never-ending depths…
… Tick, tack, tick, tack…

 

I can recall…
My spirit was alive when Christ was born;
It was also night time: I was standing
And staring at the endless ice-cold sky
Like I am staring now.
I could feel God touching the depths
Of my spirit.

 

Then Christ was born…
It was so quiet in the world that
I could hear
Time counting up her seconds: tick –

Tack…

 

 

 

  Adelina I. Cârdei

 

Cardei Adelina
            (21.02.1901 – ?.10.1987)

 

 

 

La Putna

 

 

Sub scutul vremii aspre îşi scutură hodina
Îngândurate slove din file de hrisov,
Se plimbă fără urme, melodică, lumina
De-amuguri sângerate şi infinituri mov.

 

Prin ierburi adormite în smirnele de munte
Pornesc molcom colindul şi creierii boemi,
În zare munţii paşnici cu crestele cărunte
Şi luna, luna plină ce-alună prin vremi.

 

Cu palmele-nspre stele ca să culeagă şoapte
Pe vârfuri se înalţă copacii trubaduri.
Adie dinspre coastă parfum de mure coapte
Şi rătăcesc balade sub streşini de păduri.

 

 

 

To Putna

 

 

Under a shield of ages unyielding, pensive letters
Are resting old-time rest in quiet manuscripts,
A musical untraceable light dims, grows, and shatters
The bleeding dusk, the purple infinity it splits.

 

Through sleeping grass and resin up there in mountains high
The idlest of the minds won’t be idle about chanting,
Peaceful in the horizon, the mountains, wise and gray
And the full moon will be there, appeasing and enchanting.

 

Like minstrels, trees are raising leaves toward stars of hope,
Prepared to gather whispers and wisdom from above.
A scent of ripened berries is coming from the slope
And, under roofs of woods, anthems and ballads rove.

 

 

 

  Traian Chelariu

 

Chelariu
          (21.07.1906 – 04.11.1966)

 

 

 

Sunt pulbere şi vânt acele glorii

 

 

Sunt pulbere şi vânt acele glorii
ce doar pe jaf au fost întemeiate,
decât cetăţi şi tronuri şi palate
mai trainice sunt apele şi norii!

 

Degeaba-nving în veac biruitorii,
zădarnic ţin puterea să-şi arate
şi-n darn muiaţi în fir şi nestemate
se-asemuie cu munţii şi cu sorii!

 

Nesăbuitele lor vreri şi doruri
întunecă, dărâmă, dau pieirii
oştiri şi ţări şi seamănă omoruri.

 

Deşertăciune toate-s, numai crinii
de foc şi nea şi aur ai iubirii
răsar etern în undele luminii.

 

 

 

Those Glories of the Few that Thrive on Prey

 

 

Those glories of the few that thrive on prey
resemble dust and wind carrying dust,
rivers and clouds eventually will last
longer than palaces and thrones can stay!

 

On conquest, the victorious are vain,
vain is the power which they will exhibit
vain is their armour – a… flibbertigibbet
claiming to be a Siegfried-without-Pain!

 

Thoughtless, their willings, yearnings and longings
Will dim, demolish, rip apart and slay.
Woe unto privileges and belongings…

 

Vain is the predator and vain the prey,
All’s vain… In royal light, the lilies only –
Fire and snow and gold of love – will stay.

 

 

 

  Ion Cârdei

 

Cardei Ion
           (12.11.1906 – 10.01.1970)

 

 

 

Fragment

 

 

În albe convoiuri trec nouri nomazi,
Se scutură neaua din vârfuri de brazi.
Prin desele cetini furtuna dă raite,
Auzul mi-l muşcă ale vântului haite;

 

Din negrele hăuri la crestele sure
Un murmur încinge întreaga pădure.
În scorburi ’negrite, pe margini de prund
Ca-n scoica de mare auzul mi-afund
Şi-n basme cutreier cu-al codrilor crai
Să prind înţelesul bătrânului grai…

 

 

 

Excerpt

 

 

Nomadly clouds will keep whiteishly dimming,
The snow is shaking, down fir-branches skimming…
Desperate through needles the blizzard still clings…
My hearing’s bitten by wolves of the winds;
From chasms of the dark to high peaks like a hood
A sough is embracing the whole of the wood.
In dark holes of oaks, by the deserted well,
I will let my hearing dive like in a shell
Wandering through tales with the king of the trees
Listening like spelled, the old spellings to seize…

 

 

 

  Mihai Horodnic

 

Horodnic
         (27.07.1907 – 04.09.1926)

 

 

 

Al şaselea cântec

 

 

Mi-e sufletul un isvor de ape încătuşat
În inima unei stânci,
O, când ai şti şi Tu,
Când ai înţelege tăcerea lor!…

 

Dacă ai putea să asculţi măcar o singură dată
Cum se frământă ele şi cum spumegă
Şi cum cad înfrânte…
Eu seara stau şi ascult;
Simt că le înţeleg şi, tocmai
Când vreau să-mi tălmăcesc înţelesul,
Ele se tulbură şi nu mai pot
Pricepe nimic…

 

 

 

Sixth Song

 

 

A brook in cuffs and chains is my spirit
At the heart of a rock,
Oh, how wise You would become when
You Yourself comprehended that
silence…

 

 

Could You one single time listen to
those waters agitating and foaming and then
yielding…
I stand up and listen
every evening;
I feel they make sense to me and at the very moment
I want to put their sense in my words,
Threy’ re troubled again…
And I can’t
sense anything any
longer…

 

 

 

  Ion Roşca

 

Rosca Ion
              (09.06.1908 – 03.10.1933)

 

 

 

Neohaiducească

 

 

Îmi place să trăiesc ca pădureţii, vara, în pădure
cu suflet acru, necioplit şi dur,
să mă hrănesc cu ploi şi vânt (sunt şi zile pure:
numai argint suflat pe fond de azur).

 

Ca să-mi crească visul ca un lujer, drept,
mă-nvelesc cu nopţi ca în frunzere cerbii;
iar pe cer de scriu semne norii aştept
licurici s-aprindă stele-n roua ierbii.

 

Mă trezesc atunci din senin haiduc,
hoţ la drumul mare (pe Calea Lactee)
măsurând chimirul, aur cât să duc
şi înjurând de sfinţi ca noaptea-n loc să steie.

 

 

 

Outlaw

 

 

I enjoy living like a savage in the forest,
embittered, coarse and tough at heart,
feeding on rain and wind (I also have of those cleansed
days, of vaporised silver, blueish, apart).

 

For my old dream to grow like the stem of a flower,
I will wrap up in black nights just like stags do in green;
(In the sky, all a scatter, clouds a-waiting the hour
When some glow-worms light stars in the grass dew, unseen).

 

And then I will awaken, like some new Robin Hood,
a rover in a forest they call the Milky Way,
measuring up my belt, gauging the gold it could
carry. Cursing the saints just to have the night stay.

 

 

 

  George Antonescu

 

Antonescu
          (11.06.1908 – 01.06.1993)

 

 

 

Elegie

 

 

Frate depărtat, spre tine pentru-atâta oară
mirişti arse iar picioarele-mi însângerară…
Ochii nu-i mâhni, că roasă-i haina ce-o îmbrac,
nici jilav colbul ţarinei că-ţi lepăd în iatac.

 

Calde înnoptări în câmp au vrut să mă-ntârzie;
fânul însă-n rouă se-ngrădi, la jitărie.
Drum din lada serii paşii-ncoace mi-a vărsat:
chipul tatei, mort, nostalgic mă mână spre sat.

 

Va fi la început de zi când voi porni de-aici;
mestecenii balade-or legăna şi rândunici.
Trecutu-n seri aprinde-va unghere bătrâneşti
şi-or bea păianjenii să-l joace pânză la fereşti.

 

 

 

Elegy

 

 

Stubbles burnt down, far-away brother of mine,
have made my feet bleed, you know, for so many a time –
do not pity my beard (which I hardly have time to groom)
nor the humid dust of our land, which I shall leave in your room.

 

Warm nightfalls in the field have tried to keep me about;
the dew, yet, could no longer contain the hay.
My steps have been poured hither by mystic sunset way,
father’s face is nostalgic’ly calling „come out”.

 

It will be the break of the day when I set off;
ballads and swallows will be swung by birches.
Gloomy past will be casting light upon corners of churches,
spiders will drink it up and, in web-work, dance it off.

 

It will be the break of the day when I set off.

 

 

 

  Ghedeon Coca

 

Coca
               (26.09.1908 – 1976)

 

 

 

Copilăria

 

 

Copilăria dură ca nordicul ţinut,
măcar atât de mică, dar făr’ nici o bucurie,
se duse ca o seară pe drumul nebătut
ca niciodată iară în viaţa-mi să revie.

 

Şi-n mina asta din zi în zi mai mare,
şi depănând din urmă lăuntrică durere,
păşind pe aspră stradă, îmbătrânesc tăcere,
îmi văd pe ziduri umbra: macabră-nfăţişare.

 

 

 

Boyhood

 

My boyhood was a tough time, matching these northern places,
it didn’t last too long, it didn’t have much joy,
it sneaked away, an evening away through paths and chases,
never back in my life – my vanished cherished toy.

 

Spinning from far behind deep grief, deep gloomy feelings,
in this large hand of mine, larger day after day,
seeing on walls my shadow – appalling ghost-like screenings,
I’m growing silence-old, while on an austere way.

 

 

 

  Dragoş Vitencu

 

Vitencu
       (15.10.1908 – 28.06.1981)

 

 

 

Tristeţe

 

 

În jurul meu e-aşa de mult pustiu
Că-n lume parcă numai eu sunt viu.
Şi-n fiecare zi pe drumuri fără rost îmi port
Povara nesfârşit de grea a sufletului mort.

 

 

 

Sorrow

 

 

Deserted, every place where I arrive,
As if I were the only soul alive.
And every day I rove, my limbs like lead –
the endless burden of a soul that’s dead.

 

 

 

  Iulian Vesper

 

Vesper
         (22.11.1908 – 11.02.1986)

 

 

 

Pământ negru, în asfinţit…

 

 

Ţărani scunzi, în zile prelungi, ară un pământ nesfârşit
până vor da de-un cer împietrit
unde cuţitul plugului să spintece-n două
zorile muncii rodnice, nouă.

 

Ara-vor câmpurile de la Răsărit la Apus.
Brazdele-ori fi drumuri pentru vieţile noastre,
pentru glotaşii ce-au dus
legenda pământului sub tâmple albastre.

 

Îngerii transcriu cromolitografii cu cărbune
pentru neştiuta satelor rugăciune
întârziind cu veacuri sub pământ
surâsul trist al celor ce nu sunt.

 

Numai fumul hogeagurilor va mai cere
iertare pentru plugarii răsăritului azurat.
Copiii cresc în tăcere
o inimă ca un sat.

 

 

 

Dark Land in the Dark…

 

 

Tiny peasants will be ploughing an endless land, hour after hour,
until they reach a sky of stone
where the plough blades cleave the dawn that shone
so many times, telling of labour’s power.

 

Furrowed fields from the East to the West, a view so grand;
Those furrows shall be for our whole life path,
for the Johns and Joes Mob carrying with wrath
under blue temples, the legend of land.

 

Angels write down chromolithographies in coal
for the villages’ prayer, unknown
keeping locked for ages in an underground zone
the sorrowful grin of the late.

 

The chimney smoke will keep going
up, begging forgiveness for the blue-sunrise plougher.
The village children are quietly growing
a heart as big as the hour.

 

 

 

  Teofil Lianu

 

Lianu
            (12.12.1908 – 15.09.1997)

 

 

 

În mănăstirea Suceviţa

 

 

În mănăstirea de la Suceviţa,
Precum şi spune-ngălbenita filă,
Domniţa Voevodului Movilă
Spre pomenire şi-a lăsat şuviţa.

 

Şi urma gândurilor de mătasă
Şi-a degetelor albe şi trudite
Rămas-au pe ştergarele-nflorite.

 

Şi-era Domniţa straşnic de frumoasă!

 

 

 

Suceviţa

 

 

Down in the monastery a lady fair –
Of facts from chronicles we’re not bereft –
The Princess of the Prince Movilă left
In her rememberance a tress of hair.

 

Besides, the print of many-a thought or prayer
Or movement of her delicate white fingers
Remained embroidered: patterns showing sinners.

 

And, Goodness me… how was the lady fair!

 

 

  Tudor Ulmanu

 

Ulmanu
                    (1909 – ?)

 

 

 

Epitaf iubirii

 

 

Rochia de zăpezi cu cercuri albastre
nu mai vine printre glastre,
mâna ei cu stele
în pletele mele
nu-i acum.
Urcă fum,
coarda de aur nu sună
am murit împreună.

 

 

 

Epitaph to Love

 

 

Blue-circled white dress, layers of snow
no longer coming through my window bow,
her hand with stars no more,
one palm above the chair,
fondling my hair.
Going up with the smoke, a feather.
The golden string
shall not ring,
we’ve passed away together.

 

 

 

  Mircea Streinul

 

Streinul
           (02.01.1910 – 17.04.1945)

 

 

 

Exegeză

 

 

Ce mult de suflet am grijit!
În pajişti largi de cărţi l-am dus,
în toate crunt l-am ispitit
şi fruntea-i poate sta în sus.

 

Dar ceasul ist’ mi-a amintit
de trup, pe care l-am lăsat
să-ndure ploile trudit
şi gerurile fără pat.

 

Plângea de frigul stelelor, îngenunchiat
pe pragul uşii trupul frânt şi plin de răni deschise,
râvnind la gestul care niciodată nu-l poftise
cu sufletul să guste din tacâmul azurat.

 

Când largi amiezi desfăşurate-n vară semnalau
că grânele s-or consuma-n incandescent fluid,
sta trupul însetat şi bolnav, rezimat de zid –
şi samariţi pe lângă dânsul nu treceau.

 

Era târziu
(l-al câtelea cântat, nu ştiu;
dar dintre plante, mică oră
se prevestea sonoră)
când trupul, care-atât de mult a vrut să fie
în bună, drept, cu sufletul tovărăşie –
pe piept cu lujer alb de stele a murit
şi-a plâns atuncea sufletul, nedumerit.

 

 

 

Exegesis

 

 

My soul was served, my soul was king,
grazing the fields of literacy,
I tempted it with fruit and ring –
it showed the utmost decency.

 

Now I see you, fool of the game,
poor little thing, body of mine,
how I’ve been keeping you in rain
and frost, without a mere dime…

 

Freezing at stars, down on its knees, it wept
upon? the threshold, ripped apart and wounded,
my body, whilst? no being understood it,
cruel-handedly of its heir’s gold bereft.

 

Wide summer afternoons unfolded would let know
about an incandescent affluence of grain,
body of flesh would thirst and hung’r and be in pain –
and no Samaritan would hear its woe.

 

’T was late.
(I cannot tell how many times
the cock had crown; plants would preview
quite a loud hour a-new).
The body… which had so intensely craved
for righteous fellowship with fellow soul
had passed – white stem of stars above its chest – away.

The soul let then a tear roll.

 

 

 

  Eusebiu Camilar

 

Camilar
          (07.10.1910 – 27.08.1965)

 

 

 

Cântecul Pelerinului

 

 

           I.
Pe drumurile anilor,
Am poposit la hanuri solitare,
M-am închinat troiţelor stinghere,
M-am ameţit cu băuturi amare,
Pe drumul anilor,
Te-am căutat prin mari singurătăţi
Strigându-te pe nume-n miez de noapte
Pe uliţele negrelor Cetăţi.
Şi-am întrebat şi apele şi vântul,
Şi paserile cerului şi norii
Când se ducea departe flota nopţii
Şi-o-ntâmpinau pe mări de aur Zorii…
*
Pe drumurile anilor,
M-am ostenit urcând pe munţi de piatră
Spre mănăstiri cu candelele stinse
În care doar hiena vânturilor latră…
Am adormit pe ţărmi pustii de fluvii
În ora când în purpura splendorii
Ca un Erou din sfintele legende
Murea Amurgu-nvăluit în glorii…

 

II.
Pe drumurile anilor,
Sub stelele cu flăcări efemere,
M-am ameţit cu băuturi amare,
M-am închinat troiţelor stinghere,

 

Dar cine-a ascultat fierbintea-mi rugă
Pe creştetele munţilor de piatră
La mănăstiri cu candelele stinse
În care doar hiena vânturilor latră…

 

Pe drumurile anilor
Cu cruci uitate pe la răspântii,
Te-am căutat, Speranţa mea, zadarnic,
Pe drumurile anilor pustii…

 

 

 

A Pilgrim’s Song

 

 

                I.
Down the roads of my ages,
I would stop at solitary inns,
Cross myself before triptychs,
Get dazzled with brews of bitter birch skins.
Down the roads of my ages,
I would keep searching for you through the desert realms
Or calling your name at midnight
Surrounded by the city elms.
I kept asking streams and winds,
Birds in the sky and clouds
While the night fleet was moving on
A-waited at golden seas by the d

*
Down the roads of my ages,
I have become weary, always towards that stone peak,
Towards convents with blown-out candles
Where only the hyena of winds would shriek?…
I would fall asleep on deserted river banks
At times when, all a splendour and a glow,
Hero of the holy legends, Knight Crimson would go
Rest his glorious purple cheek…

 

II.
Down the roads of my ages,
Under perishable flames of stars,
I have been crossing myself before triptychs,
Getting dazzled with bitter brews, by jars,

 

Nonetheless, who would ever have listened
To my ardent prayer, up those stone peaks,
In convents with blown-out candles
Where only the hyena of winds now and then shrieks?…

 

Down the roads of my ages
All populated with triptychs at crossings,
I have been searching for You, Hope of mine, what a vain search
Down roads of my ages and tossings.

 

 

 

  Dimitrie Loghin

 

Loghin Dimitrie
                (13.10.1910 – 1982)

 

 

 

Reverie

 

 

Vezi, îţi spusesem stând în verandă, spre munţi
Se târăşte pâcla ca un şarpe suferind.
Între timp paşii noştri, străbătând aleile, mărunţi,
Au deschis zarea înaltă versurilor ce se desprind.

 

Drept avânt, mi-ai prins mâinile între ale tale
Apoi, sub frunzele ude, ca-ntr-o tulpină
Ne-am strâns; stelele se prelingeau lângă sandale
De pe decorurile verzi din grădină.

 

A fost o logodnă noaptea; râdeau licurici
Simple tăcerile ne-au urmat pentru toate,
Poate-ţi mai stau şi-acum petalele ca nişte arnici
Prin păr sau lacrimile sub pleoape, uitate.

 

 

 

Daydreaming

 

 

The mist is crawling, look, like a wounded reptile
Towards the peaks, I’d told you then, and meanwhile,
Our feet beat old and new paths towards the left isle
Of poetry… which had been summoning for a while…

 

Exalted, you took then my hands in yours
And afterwards, under humid leaves,
Like in a stem we lay embraced and, of course,
A star will be melting in green, down the slight trail which your sandal leaves.

 

We were thus engaged in the night; glow-worms would glimmer
Silent answers to simple questions kept coming, and going,
You may still find petals like silk thread shimmer
Through your hair. Or tears under your eyelids flowing.

 

 

 

  E. Ar. Zaharia

 

Zaharia 1
                (24.01.1911 – 2005)

 

 

 

Pleure

 

 

Nopţile în haină albastră
Intră-n piept de la fereastră.
Tusa-ngheboşată umblă
Pe mătasea lor de umbră.

 

Mama sufletului i-aude
Ca un vânt de ierburi ude.
Undeva, pe-o frunză nouă
Cade-o lacrimă de rouă.

 

Genele de somn s-anină.
Spasmele se fac hodină.
Cineva, nu s-ar mai spune,
Mâinile pe ochi îi pune.

 

Pasărea de fum albastră
Sboară anii prin fereastră.
Orele ca de mătasă
Bat tăcerile pe masă..

 

 

 

Pleura

 

 

Gentle nights in a blue gown
Coming through the window down.
Hunchback Cough’s fooling around
On their shadow’s silky ground.

 

Mother can hear keenly how –
Wind through grass – her soul will sough.
Slowly on some fresh-grown leaf
Comes a tear of dew and grief.

 

Sleep comes hanging on the lashes.
Rest replaces winces, smashes…
Somebody old new guess who
Knows the very thing to do.

 

She is touching her eyes gently.
Blue rare bird of smoke’s flown lately
With the years away, to please them.
Silky hours beat silence rhythm.

 

 

 

  George Drumur

 

Drumur 1
           (14.03.1911 – 07.06.1992)

 

 

 

Întomnări bucovinene

 

 

Au întomnat miresmele în Bucovina
şi cheruvimii Dragomirnei şi gorunii;
fântânile coboară, ocolind colina,
fuioarele de ceaţă-n streşinile prunii…

 

De lângă strune s-au desprins în vagi stihii
tristeţile acelor oameni, de atunci,
alăturea de inimă şi lângă prunci
pe care foamea albă i-a făcut stafii.

 

Lângă tulpini de stele nimeni nu-i la pândă,
toţi arborii au căzut în ceţuri de furtună,
nici coarnele de cerb nu are cin‘ să vândă
şi stau aşa, ca anii; nimeni nu-i adună.

 

În Bucovina totul se întunecă,
dumbrăvile culorilor rodesc încet,
numai Voievodul de la Putna spune că
arzândele dureri au gură de profet…

 

 

 

Autumn in Bucovina

 

 

Autumn in scents and rustles in the north,
In cherubs at the convent, holms aloof;
fountains descend, orbit the hill, come forth,
mist scatter near the plum-adorned roof…

 

Vaguely emerged from violin strings, still dense,
the sorrows of those old-time men and women
are there – like once by heart and kin, and hence
so real, some pale-white famine spirits skimming.

 

The trees are fallen down in misty storm,
there’s no one watching over stems of star,
there’s no one there to treasure deer horn
and it will fade and dry to ash and tar.

 

The night is falling like a gentle sheet,
In colour splendour, still, woods bear their fruit,
the mighty Prince at Putna only will repeat
that burning pain, like prophecy, sounds crude…

 

 

 

  Neculai Roşca

 

Rosca Neculai
         (30.06.1912 – 31.03.1954)

 

 

 

Drum întors

 

 

Pe aicea am mai fost, îmi recunosc trecutul,
în fine, nici nu ştiu de-am fost şi-n altă parte,
pe-aicea timpul trece mai repede spre moarte:
durerea-şi pierde rostul, tăcerea începutul.

 

În nepăsarea ta şi-n dezolarea lumii
mă-nvăluie spre seară singurătatea vieţii.
Planezi inaccesibil cu draperia ceţii
şi-mi strâng în buze plânsul ca ţărmul dunga spumii.

 

Aştept să treacă vremea amară şi banală;
pe drumul stors de vise îmi voi sfârşi plimbarea?
Îmi profilează umbra în grunzuri nemişcarea:
spre moarte şi spre viaţă privirea mi-e egală.

 

 

 

Return

 

 

This very place I know, I recognise my past,
well, I have no idea where else I might’ ve been skimming,
this very place has time run toward the dead so fast
that pain will lose its meaning and silence its beginning.

 

As your indifference now, as the world’s resignation,
this lonesome evening wraps me like it’s my only home.
Unreachable you float, in some mist celebration
while I crush with my lips a sigh – cliffs crushing foam.

 

Miserable time goes by, time of futility;
down dull and dreamless paths I shall finish my ride.
My shadow’s now projecting my immobility:
I care not if to life or to death I shall glide.

 

 

 

  Vasile Posteucă

 

Posteuca
        (10.09.1912 – 06.12.1972)

 

 

 

Cântec de drum şi popas

 

 

Eu port în suflet mirosul ravăn
de brazdă neagră, de fân cosit.
La drum m-am pornit tânăr şi sdravăn
şi merg de mult, dar n-am sosit.

 

De-atâta drum visul îmi pare de iască
şi câteodată plâng ca un copil de leagăn,
durerea mi-a frânt sufletul ca miezul de pască,
am simţit grijile cum mă prind şi mă leagă-n

mrejele lor şi mă duc ca pe-un rob,
gândul pierzării mă apasă ca un sdrob
uriaş, desfăcut dintr-o stâncă –
merg şi n-am ajuns încă,

drumul întors l-am pierdut.

 

Pribeag de-atunci am rămas
şi scriu cu tălpile-n lut
un cântec de drum şi popas…

 

 

 

Traveller’s Song

 

 

I carry with me the humid scent
of dark furrows and fresh-mowed hay.
Young and strong, I – once upon a time – went
off, I am not „there”, I’m still on my way.

 

My dream is going tinder on the run, I feel it fake
and I’ll find myself whining like an infant at times,
my heart’s lying down crushed like a small Easter cake,
I’ve felt worries like cobweb, like steps and like rhymes
carry’ng me, a light slave;
the thought of passing away then, (as heavy a thought as a grave);
emerged from a rock, a giant –
walking, walking and I am not there,
on my way I am no longer so self-reliant…

 

As an errant boy, I still care
to write down with my feet in the sand, ardent
my traveller’s song, everywhere…

 

 

 

  Aurel Putneanu

 

Putneanu
         (20.04.1913 – 20.09.1970)

 

 

 

Destin

 

 

Stea strălucitoare
Din creştetul capului meu,
Spune-mi cărui Dumnezeu
Te-nchini de eşti nemuritoare?

 

Eşti din pământ ca şi mine,
Acelaşi foc ne clocoteşte-n vine,
Atunci de ce nu-mi este-ngăduit
Să strălucesc şi eu o clipă-n infinit?

 

Cu tristeţi, înfrângeri şi tăceri
Trăiesc mereu sub semnul ieri
Şi rătăcit de părinteasca turmă
Urc singur crucea timpului din urmă.

 

 

 

Destiny

 

 

Flaming star
Above my brow,
Tell me, to which deity far
You dedicate your prayer and bow?

 

Immortal, but of clay like me,
Fed on the same old sparks, I see,
You’re granted what’s refused to me:
Glowing into eternity…

 

Failing and grieving, mind away,
Still, I will stick to yesterday
From home and herd going astray
…Carrying up the cross of a late day.

 

 

 

  Petru Rezuş

 

Rezus
           (22.06.1913 – 05.05.1995)

 

 

 

Spre altă lume

 

 

Spre altă lume decât ceea-n care
Suntem cu toţi mă ostenesc
În vane căutări să poposesc
Şi-n ea să mă afund fără hotare…

 

Adun atâtea rătăciri amare
Şi poticniri destule mă opresc;
În mine de-atât timp se războiesc
Atâtea-mpărăţii de după zare…

 

Stau stavilă-ntre două lumi, de trup
Şi din cămaşa lui dacă mă rup
Fiinţa-mi se destramă în dureri…

 

În orizonturile vechi rămân,
Plecările din nou mi le amân
Şi mă retrag în lumea mea de ieri…

 

 

 

Another World…

 

 

My struggle is to reach another world…
To stay in it, to dive in it for ever.
I seek, question and search; twisted and curled,
My spirit… has to cope with this endeavour.

 

I count so many paths that go astray
So many thresholds that embitter me;
So many kingdoms, rich in every way,
Keep fighting for supremacy in me…

 

Myself just like a threshold, in between;
If I break loose from fleshly ’ntricacies,
Completely shattered is my painful being…

 

I’ll keep within old downs and ecstasies,
Delaying my departures like in spleen,
Retiring in my yest’day fantasies…

 

 

 

  George Toderaş

 

Toderas
            (1916 – 26.03.1944)

 

 

 

Logodnă

 

 

Târziu, în noapte, sunt şcolar;
citesc frumos în carte – cerul –
şi (1iteră de aur!) culeg din pagini stele
ca să le vărs în suflet ca roua-ntr-un pahar.

 

În ierburi cântă-un greier; plăcută sonerie
dar doarme dus şi n’o aude somnul…
În noaptea asta, poate, Domnul
a semănat un sâmbure de bucurie.

 

Muri un om: căzu o stea;
blând Domnul îl va binecuvânta,
ori dracii-n iad îl vor conduce
şi totul ţărnă fi-va doar şi cruce.
Aşa e moartea, simplă:
cade-o stea şi sună prundişul a os;
atuncea-ţi serbezi logodna
(bine-nţeles cu moartea) şi totu-i frumos.

 

 

 

Rings

 

 

Reading the sky and the clouds in a book –
a schoolboy late in the night –
gathering (golden letter!) the stars bright
to pour them in my heart like dew in a glass I took.

 

Beautiful sound in the grass, a cricket,
but slumber’s slumbering and will not hear…
Only the Lord may kindly pick it,
only the Lord has sown joy here.

 

Someone passes away: a star is fallen;
gently the Lord shall bless and call them,
or devils to the hell shall carry
their body’s burden – it’s all dust and cross – no tarry-ing.
For death is a simple thing:
a star is fallen, the gravel ground gets a bone incantation;
time to put on your engagement ring
(from death, of course), for
it’s a celebration.

About admin

One Response to Antologia poeziei bucovinene: poeţii vechi

[top]

Leave a Reply to Un alt ales cîntăreț liric al Bucovinei | motivepentrucondei Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *